Papa Francisc cere “recunoaşterea concretă” a libertăţii religioase

Papa Francisc a cerut vineri, în cadrul rugăciunii Angelus din Piaţa Sfîntul Pentru, “un angajament mondial pentru recunoaşterea şi asigurarea concretă a libertăţii religioase, un drept inalienabil”, referindu-se la persecuţiile ale căror victime sunt creştinii, relatează AFP, citată de AGERPRES.

În discursul susţinut de la fereastra palatului apostolic, în faţa unei mulţimi impresionante, Papa Francisc a adus un Papa-Francisc-11omagiu “tuturor celor care sunt discriminaţi, persecutaţi, ucişi” pentru că sunt creştini.

Biserica celebrează la 26 decembrie, a doua zi de Crăciun, sărbătoarea Sfîntului Ştefan, primul martir al Bisericii Catolice, unul din primii discipoli ai lui Iisus lapidaţi la Ierusalim.

Creştinii din toate confesiunile constituie astăzi religia cea mai persecutată din întreagă lume, conform mai multor studii concordante, notează AFP. Libertatea de a practica religia lui Iisus este limitată în numeroase ţări, în special în monarhiile din Golf. Grupurile jihadiste îi vizează şi pe creştinii din Orientul Mijlociu, prezenţi în regiune de două mii de ani. Papa a acuzat, de Crăciun, “persecuția brutală” la care sunt supuşi aceştia.

Creştinilor “nu li se cere tuturor să-şi verse sîngele”, ci să-şi practice credinţa “fără să se teamă că vor merge împotriva curentului şi vor plăti cu propria persoană”, a spus Sfîntul Părinte, adăugînd că “nu putem gîndi creştineşte şi trăi ca nişte păgîni”.

Papa Francisc a încheiat rugăciunea Angelus urîndu-le “la mulţi ani”, de ziua numelui, tuturor celor cu numele de Stefano şi Stefania.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.