Pandemia nu a afectat semnificativ piața muncii din România

Efectele adverse ale crizei pandemice pe piaţa muncii au fost relativ limitate până acum, în condiţiile repornirii activităţii în numeroase sectoare după începerea relaxării graduale a restricţiilor, dar şi ca urmare a extinderii măsurilor de sprijin guvernamental vizând păstrarea relaţiilor de muncă.

Consiliul de Administraţie al Băncii Naționale a României (BNR) apreciază că efectivul salariaţilor din economie şi-a stopat practic scăderea în iunie, iar rata şomajului BIM (Biroul Internațional al Muncii) şi-a încetinit ascensiunea în intervalul mai-iulie, pentru ca în august-septembrie să scadă, ajungând la 5,2%.
Rata locurilor de muncă vacante a continuat totuşi să se reducă în trimestrul II, însă inegal la nivel sectorial, piaţa muncii devenind mai relaxată, inclusiv prin creşterea interesului de angajare al firmelor cu activităţi esenţiale sau compatibile cu distanţarea socială. În aceste condiţii, după ce a frânat puternic în perioada stării de urgenţă ca urmare a apelului extins la şomaj tehnic, creşterea anuală a câştigului salarial mediu brut s-a reaccelerat în iunie-iulie şi a rămas neschimbată în august, media ei pe primele două luni ale trimestrului III urcând în apropierea valorilor înregistrate în lunile premergătoare pandemiei.

Situția financiară s-a ameliorat

Privind condiţiile financiare, Consiliul arată că acestea au continuat să se amelioreze, sub impactul celor trei scăderi succesive ale ratei dobânzii de politică monetară efectuate în perioada martie-august şi pe fondul lichidităţii furnizate instituţiilor de credit de BNR, care permit finanţarea economiei reale şi a sectorului bugetar, în condiţii de relativă stabilitate a cursului de schimb leu/euro. Astfel, principalele cotaţii ale pieţei monetare interbancare şi-au continuat în ultimele luni tendinţa descendentă, iar randamentele titlurilor de stat şi-au prelungit mişcarea descrescătoare, atingând în cazul maturităţii de 10 ani valori minime ale ultimilor 4 ani.
La rândul său, rata medie a dobânzii la creditele noi ale clienţilor nebancari a continuat să scadă în trimestrul III, coborând în septembrie la minimul ultimilor aproape
3 ani.

Inflația va scădea la 2,1%

Privind evoluţiile macroeconomice viitoare, Consiliul apreciază că inflaţia se va modifica doar pe orizontul apropiat de timp, când va cobo sub nivelurile previzionate anterior. Astfel, rata anuală a inflaţiei este aşteptată să scadă la 2,1% în decembrie 2020 – faţă de 2,7% în proiecţia precedentă – şi la 2% la finele primului trimestru al anului viitor, dar apoi să urce şi să se menţină pe orizontul relevant pentru politica BNR.
Potrivit Consiliului, cele mai recente informaţii indică o redresare mai consistentă a economiei pe parcursul verii decât cea anticipată în august, susţinută de programele guvernamentale şi de măsurile de politică monetară ale BNR, care se va întrerupe însă probabil spre finele anului, sau chiar se va inversa uşor, similar evoluţiilor pe plan european, sub impactul noului val pandemic şi al restricţiilor de mobilitate asociate.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut