Pandemia a impulsionat serviciile de poștă și curierat

Conform unei analize KeysFin, este de așteptat ca cifra de afaceri a companiilor care oferă servicii de poștă și curierat să depășească pragul de 6,6 miliarde de lei în 2020, ca urmare a cererii online crescute, generate de pandemia de Coronavirus.

Piața serviciilor de poștă și curierat este unul dintre puținele domenii în care numărul de companii a avansat considerabil, cu 15% în comparație cu anul 2018 și cu aproximativ 256% față de 2010, la puțin peste 2.400 de companii în 2019. Dacă pentru 2019 specialiștii KeysFin raportează o creștere de 15%, pentru 2020 aceștia estimează o concentrare într-un ritm moderat a pieței, ca rezultat al impactului pandemiei asupra firmelor mici, fără putere logistică și financiară. Trebuie menționat că sectorul serviciilor de poștă și curierat este una dintre piețele care au crescut cel mai mult în anul pandemiei, alături de sectorul farmaceutic, retail-ul alimentar, sănătate și asistență socială, IT și comunicații, distribuitorii de energie și gaze și cei de apă și salubritate.

Poșta Română este în continuare principalul jucător din piața de poștă și curierat din țara noastră, în ciuda valului de concedieri anunțat recent. Compania, a raportat în 2019 o cifră de afaceri de aproape 1,3 miliarde de lei (23,9% din total). De menționat că, în 2018, cifra de afaceri a acestei instituții a fost de 1,2 miliarde de lei, astfel încât compania a menținut trendul crescător din anul anterior. Fan Courier, continuă să câștige teren: în 2019, compania cu capital privat 100% românesc a făcut afaceri de aproape 792 de milioane de lei, respectiv un avans de peste 15% față de 2018. La fel ca în anul anterior, Cargus (453 milioane de lei, 8,5% din total) vine în completarea podiumului, în urma sa menținându-se în top aceeași jucători principali din industrie: TNT Romania (351 milioane lei, 6,6% din total, companie care a depășit DHL în 2018) și DHL International Romania (341 de milioane de lei, 6,4% din total). Cumulat, cele mai mari 10 companii au generat 76,4% din cifra de afaceri totală.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut