Oros: Necesarul pentru consum al României va fi asigurat

Ministrul Agriculturii, Adrian Oros, afirmă că este prea devreme pentru a avansa o eventuală creştere a preţului pâinii în toamna acestui an din cauza secetei suprapuse pe criza generată de noul coronavirus, precizând că necesarul pentru consum al României va fi asigurat, chiar dacă producţia de cereale s-ar înjumătăţi.
„Este mult prea devreme să spunem dacă va creşte preţul pâinii, deoarece contează ceea ce se întâmplă în Europa şi la nivel mondial. În anii buni, când a plouat, producţia de grâu în România a fost de 7-8 chiar 9 milioane de tone de grâu, iar noi consumăm 2,5 milioane, maximum 3 milioane de tone. La porumb la fel, producţia a fost de 14-15 milioane de tone, iar consumul maxim este 7 milioane de tone. Şi dacă producţia s-ar înjumătăţi, necesarul pentru consum al României ar fi asigurat”, a declarat Adrian Oros (foto).
El a precizat că la ora actuală sunt contraste în agricultură, pentru că sunt domenii unde se înregistrează stocuri foarte mari şi din acest motiv recomandă consumatorilor să cumpere numai produse româneşti „ca aceste stocuri să nu fie irosite şi munca acestor ţărani să fie răsplătită”.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.