Oraşul cu fundul în sus

Municipalitatea clujeană abuzează de răbdarea şi de înţelegerea locuitorilor urbei, pur şi simpliu bătîndu-şi joc de noi.

Ca şi cînd toate scurmăturile şi molozul de pe străzile oraşului nu ar fi deja suficiente pentru ca traficul să fie complet dat peste cap, municipalitatea mai inventează o lucrare: reabilitează turnul primăriei. Cum ar fi, i se pune chelului scufiţă de mărgăritar. Taman acum! Şi pentru ca lucrarea să poată fi executată, primăria închide timp de două zile una dintre străzile principale din centrul oraşului. Astfel, începînd de astăzi, 10 septembrie, pentru o perioadă de două zile, se va închide circulaţia auto pe str. Petru Maior, respectiv sensul dinspre Calea Moţilor.

„În perioada menţionată se restricţionează şi circulaţia pietonilor pe ambele trotuare ale străzii Petru Maior, între intrarea în primărie şi Calea Moţilor, Calea Moţilor între nr.7 şi str. Petru Maior şi trotuarul între str.Gheorghe Şincai şi strada Petru Maior”, anunţă municipalitatea, apelînd, încă o dată, la înţelegerea cetăţenilor care locuiesc sau care au drum în zonă şi cerîndu-le să se conformeze noilor reglementări.

Ne întrebăm legitim: Ce mai urmează, domnule primar?! Nu credeţi că deja aţi răsturnat oraşul cu fundul în sus?

A.S.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.