Opoziția îi cere lui Cordoș să mențină standardul ridicat impus de Maria Forna la Prefectura Cluj

Consilierii județeni Alexandru Cordoș (PSD) și Antal Géza(UDMR) și-au înaintat demisiile din Consiliul Județean Cluj pentru a prelua conducerea Prefecturii. În timp ce președintele CJ Cluj, Alin Tișe, i-a mulțumit lui Cordoș pentru atitudinea echilibrată și orientată spre proiectele județului, opoziția i-a atras atenția că preia un mandat extrem de dificil. Consilierul Dorel Secară a punctat că noul prefect va trebui să se ridice la nivelul standardului ridicat impus de Maria Forna, dar și să gestioneze cu imparțialitate viitoarea reformă de reorganizare administrativă a comunelor, provocare la care Alexandru Cordoș a răspuns că își asumă menținerea și chiar depășirea rigilor de performanță din administrația clujeană.

Alexandru Cordoș și Antal Gheza și-au înaintat, joi, demisia din forul deliberativ județean, aceștia urmând să fie numiți în conducerea Prefecturii Cluj. Alexandru Cordoș a fost desemnat de PSD Cluj să preia funcția de prefect iar Anta Geza să exercite atribuțiile de subprefect.

„Îmi prezint demisia din calitatea de consilier, urmând să exercit o altă demnitate publică care este incompatibilă cu statutul de ales local, respectiv consilier județean.

Vreau să vă mulțumesc tuturor pentru colaborare, sunteți colegi minunați, un colectiv foarte bun și, deși n-am crezut că am emoții, chiar în acest moment, mai mari decât ar fi trebuit, pentru că am încercat și eu, la rândul meu, să pun suflet în ceea ce am făcut în Consiliul Județean.

Prin urmare, vă asigur de toată deschiderea mea.

Sper că, indiferent unde va fi fiecare dintre noi, să rămânem aceiași oameni și aceiași colaboratori, așa cum spuneați, de mai multe ori pentru a rezolva problemele și aspectele multe care sunt în județul Cluj pentru cetățenii acestui județ.

Vă mulțumesc foarte mult pentru colaborare și, așa cum am spus în încheiere, rămânem pe baricade pentru interesele cetățenilor.

Mulțumesc foarte mult, domnului președinte, mulțumesc domnului vicepreședinte, colegilor din Consiliul Județean și colegilor consilieri județeni. Vă mulțumesc foarte mult”, a transmis Alexandru Cordoș în ședința deliberativului județean. La rândul său, președintele Consiliului Județean Cluj, Alin Tișe a ținut să remarce colaborarea bună pe care a avut-o cu Alexandru Cordoș în deliberativul județean. „Realmente, cred că a fost o colaborare foarte bună de-a lungul acestor mulți ani în care aici am colaborat, atât pe plan personal, cât și ca reprezentant al grupului PSD. Am demonstrat că, atunci când e vorba de interesul oamenilor, trebuie să avem linii roșii și să discutăm de la buget până la orice alt proiect pe care-l avem și vă apreciez pentru modul echilibrat în care ați tratat de fiecare dată această relație politică între partide și ați înțeles că, dincolo de culoarea politică, până la urmă, proiectul în sine pe care-l aveam de dezbătut era mai important.

Știu că nu v-a fost ușor întotdeauna cu grupul PSD, cu partidul din care faceți parte, pentru că întotdeauna partidul dorește să obțină cât mai multe, dacă se poate, pentru proiectele pe care le susține și atunci știu că de fiecare dată ați făcut eforturi pentru a putea să obțineți cât mai mult, în sensul de aprobare, cât mai multe proiecte pe care guvernul politic din care faceți parte le avea pentru oameni, dar am găsit de fiecare dată calea de mijloc și, în felul cum am făcut cu dumneavoastră și cu celelalte partide, am găsit iată calea de mijloc ca să putem fi cu toții mulțumiți de un proiect și să-l putem realiza.

Încă o dată vă mulțumesc și în plan personal, vă mulțumesc pentru relația bună pe care am avut-o și, ce să zic, vă doresc succes și sper ca din postura pe care o să o aveți să ajutați județul pentru a intermedia cât mai bine și mai eficient toate proiectele județului la nivel de guvern, la nivel de ministere, pentru că până la urmă asta ne dorim cu toții, indiferent unde suntem, să facem cât mai mult bine pentru așa. Încă o dată mulțumesc, felicitări și succes în noul rol”, a spus Tișe.

 

Consilierul Forța Dreptei, Dorel Secară l-a avertizat pe Alexandru Cordoș că urmează să aibă o misiune foarte dificilă din cauză că prefectul Maria Forna care și-a încheiat mandatul a impus un standard ridicat la Prefectura și a avut rezultate excepțională. Totodată, Dorel Secară a spus că misiune lui Cordoș la Prefectura va fi dificilă și din cauză că urmează să se realizeze reforma administrativă, atenționându-l ca în contextul comasărilor de comune să nu se întâmple ca sediile noilor unități administrative să rămână în localitățile cu primari PSD.

„Când îl cunosc pe domnul Cordoș de mai bine de 20 de ani, întotdeauna l-am considerat că face parte dintre social democrații „detreabă”. Are o misiune dificilă din două motive.

Unu, că vine după un prefect foarte bun. Maria Forna, care, tânără, lipsită de experiență, a avut un mandat de succes, apreciată de primari și apreciată și de cei care au interacționat cu prefectura.

Fac această apreciere, deși știți bine, domnul Cordoș va avea unul dintre cele mai grele mandate din perioada post-decembristă. De ce?

Pentru că probabil, din postura de prefect, va trebui să gestioneze reorganizarea comunelor și județelor. O misiune grea, dar și ingrată. Sper că, odată cu reorganizarea acestor comune, sediul comunelor unite nu va fi doar în primăriile pesediste. Sper acest lucru și, cunoscându-vă, sper că nu se va întâmpla acest lucru. Dacă acest lucru se va întâmpla, cu gura mea spurcată de la acest microfon, voi denunța aceste fapte. Vă mulțumesc și vă doresc mult, mult succes!”, a spus Dorel Secară. În replică, Alexandru Cordoș a spus că nivelul la Cluj este ridicat în general atât în coordonare, cât și în rezultate, dar că se va strădui să păstreze sau chiar să ridice acest standard.

Cosmin PURIȘ

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
Stiri Cluj Faclia
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.