Operațiune reușită

Ţinta „operaţiunii antiteroriste reuşite” în Afganistan, anunţată de un responsabil american cu rang înalt a fost liderul al-Qaida, Ayman al-Zawahiri, ucis în weekend într-o lovitură de dronă, potrivit presei americane.

Al-Zawahiri, considerat creierul atentatelor de la 11 septembrie 2001 care au făcut aproape 3.000 de morţi în Statele Unite, a preluat conducerea organizaţiei teroriste după moartea lui Osama bin Laden în 2011, eliminat de un comando american în Pakistan.

Un înalt responsabil al administraţiei americane a mai spus că SUA au desfăşurat cu succes în weekend o „operaţiune antiteroristă unei ţinte importante din rândul Al-Qaida” în Afganistan, fără a-l menţiona pe Ayman al-Zawahiri.

„Operaţiunea a fost reuşită şi nu a făcut nicio victimă civilă”, le-a precizat jurnaliştilor această sursă.

Potrivit presei americane, Ayman al-Zawahiri ar fi putut fi ucis într-o lovitură cu dronă efectuată de CIA în capitala afgană, Kabul.

Departamentul de Stat a oferit o recompensă de până la 25 de milioane de dolari pentru informaţii care să conducă la arestarea sau condamnarea liderului al-Qaida.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
Stiri Cluj Faclia
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.