Observator teatral Sfârșit de stagiune – O reconstituire: teatrul cu măști

​Premierea unui spectacol pregătit la Teatrul Național „Lucian Blaga” din Cluj pentru viitoarea stagiune a fost devansată cu câteva luni spre surprinderea publicului doritor de teatru din capitala Ardealului. Este vorba despre mizanscena regizorului Tudor Lucanu cu comedia Regele cerb de CarloGozzi, dramaturg de secol XVIII, apărătorul teatrului tradițional italian. Basmul teatral al lui Carlo Gozzi (tradus de N. Al. Toscani) cunoaște, în lectura regizorului, o rafinată evocare a atmosferei vivante din commedia dell’ arte, mișcare teatrală de mare anvergură în arta spectacolului european. Așadar, Tudor Lucanu deschide o pagină din istoria teatrului italian, absolut relevantă și reprezentativă pentru perioada când Carlo Goldoni (novatorul) se duela în idei și convingeri cu Carlo Gozzi (tradiționalistul).

​Ideea de bază a spectacolului se axează pe reconstituirea unei reprezentații stradale cu acea clasică și demodată căruță cu comedianți, trasă și amplasată în piața publică altădată. Căruța adusă pe scenă are o formă ciudată. Dar ce contează. Au venit artiștii, acrobații, paiațele, saltimbancii! A venit veselia în târg. Și artiștii își pun măștile și se pun pe treabă. Ca odinioară.

​Canonul clasic e respectat întocmai. Prolog, intrigă, conflict, acțiune, epilog. Matei Rotaru, ca Cigolotti, în postură de gureș și ghiduș povestitor, își modulează vocea-i mieroasăpentru a atrage spectatorii în poveste. El va îndeplini în cursul acțiunii și funcția de păsărar (Truffaldino), dar și aceea de magician (Durandarte). Este seducătoare sporovăiala lui în devoalarea mecanismelor vrăjirilor și desvrăjirilor succesive. Magia motivațională a jocului feeric se desfășoară sub ochii spectatorilor, în plină lumină. Căruța multifuncțională se transformă treptat în scenă circulară, numai bună pentru a sugera, după cerință, spații ale acțiunii precum palatul, camera secretă a regelui, pădurea din apropierea palatului. Decorul și măștile țin tot de imaginația regizorului. O figură abulică și pronunțat parodică face Cosmin Stănilă în regele Deramo, nehotărât în alegerea partenerei de viață, înconjurat de o suită de miniștri, care fățarnic, care slujitor devotat. În acest sens el va organiza un casting la care să participe toate fetele din ținutul său Serendippo. Se vor prezenta la selecție Clarice, fiica lui Tartaglia, îndrăgostită de Lendro, Smeraldina, sora lui Brighellași Angela, fiica lui Pantalone. Nume sonore în spectacolul italian stradal, preluate și perpetuate în teatrul buf. Apariții comice, drăgălașe, zglobii. Sonoritățile cristaline ale vocii RomineiMerei, cu acutele ei incredibile, cu dezinvoltura mișcărilor, dau personajului creat (Clarice) sclipiri de moment ce trimit spre improvizațiile din jocurile copilăriei. Dacă Adriana Băilescusubliniază senzualitatea Smeraldinei, o femeie calină și plină de nuri, Cecilia Lucanu-Donat pune în valoare mai cu seamă inocența și sinceritatea Angelei, în secvențe de o naturalețe fluidă, perplexă. Uimirea diferit exteriorizată a interpretei Angelei are conotații nuanțate. De la naivitate și nerăbdare, la speranță și împlinire. Mâțâielile lor sunt adorabile bufonerii ce potențează comicul.

​În acest joc de măști și de caractere arhetipale, rolul intrigantului tipic și perfid este deținut de Tartaglia, excelent servit pe scenă de Miron Maxim. Bărbatul îndrăgostit de Angela, prim ministru și secretar al regelui, se folosește de secretul magic al lui Durandarte pentru a-l detrona pe rege și a-i fura aleasa inimii. Sunt scoase în evidență ticăloșia, goana după putere și lipsa de scrupule întruchipate într-un personajduplicitar, decupat din aristocrația venețiană a timpului, acerb criticată de dramaturgul italian. Modelele, tipologiile rămân universal valabile în timp în lupta dintre bine și rău, cu victoria binelui, evident. Ca în basm, ca în comedia clasică, remușcările intrigantului perfid servesc rolului educativ al mesajului.Remarcăm că în teatrul cu măști încă se mizează activ pe impactul cathartic al îndreptării moravurilor prin râs. O miză uitată, ignorată, bagatelizată azi cu desăvârșire. De la vânătoarea regală la mecanismul vrăjitorului Durandarte se ajunge la starea ilariantă a regelui captiv în trupul unui cerb. Metamorfoză ce incumbă o anumită noblețe, totuși. Bine că nu asistăm la transformarea lui în broscoi râios, ca în alte basme. Trebuie menționat aici că actorii sunt dotați cu drugi de bambus, „împlântați” vertical în platforma rotundă pentru a sugera pădurea plină de ascunzișuri. O pădure cât o încâlceală a tramei. (O imagine cu o pădure de bambus reală a apărut în ziua premierei pe desktop-ul laptopului meu. Premoniție?Fascinație?) Acești drugi de bambus sunt singurele elemente de decor manevrate fistichiu de actori.

​Pantalone, personaj emblematic al teatrului cu măști, al doilea ministru al regelui aici, primește nuanțări ludice în jocul lui Cătălin Codreanu, coordonatorul mișcării scenice a întregului ansamblu. Mișcare și acrobații, rostogoliri, căderi, ridicări și înălțări ce pun la grele încercări actorii. Fiul lui Pantalone, Leandro, adaugă alte giumbușlucuri în interpretarea lui Ruslan Bârlea. Scurtimea rolului Brighella, slujitorul regelui, nu i-a prea dat posibilitate lui Radu Lărgeanu să-și pună în evidență talentul de comedian desăvârșit. Cu totul remarcabile au fost costumelerealizate de Zsófia Gábor. Nu în culori țipătoare, carnavalești, cum îndeobște sunt îmbrăcați actorii din commedia dell’arte, ci în bej uniform, pânze înzorzonate cu aplicații și croielifanteziste, decupate din vechi illustrate cu paiațe și comedianți. Și din acest punct de vedere montarea lui Tudor Lucanu respectăîncadrarea în epocă, o redescoperă. După derularea acțiunii, Matei Rotaru vine din nou la rampă pentru a sublinia și încheiaîn ton veselor această poveste. E momentul în care platformarotativă se strânge, devine din nou căruță și actorii o împing sprefundal. Scena se golește încet. Căruța cu paiațe a dispărut într-o aureolă nostalgică, melancolică. Ce rămâne după ce pleacă circul?

Adrian Țion

Foto: Nicu Cherciu

​