Observator teatral | Cehov în era digitală

După isteria pandemică din care teatrul a avut de suferit foarte mult, iată că, la deschiderea acestei stagiuni, cultura teatrală clujeană se arată revigorată în suficientă măsură pentru a atrage publicul în sala de spectacol. Mai mult decât atât, conducerea Teatrului Național „Lucian Blaga”, iată, se arată în măsură să organizeze a XI-a ediție a Întâlnirilor Internaționale de la Cluj între 28 septembrie și 2 octombrie 2022. Ediție înscrisă sub tema Identități. Identități creative, culturale, ceea ce statornicește, peste hiatul pandemic, legătura cu o bună tradiție clujeană. O nouă identificare cu valorile scenei, cu realizările din ultimul timp în materie de viziuni regizorale și interpretări actoricești. În cele cinci zile, organizatorii au programat cele mai reușite spectacole ale Naționalului, întâlniri cu personalități din lumea teatrului, spectacole-lectură, invitați speciali, lansări de cărți de profil.

La deschiderea galei s-a prezentat montarea lui Răzvan Mureșan de anul trecut după piesa lui Cehov Trei surori. Pentru prima dată reprezentată pe scena Naționalului clujean, piesa lui Cehov a mai fost montată în 2008 pe scena Teatrului Maghiar în regia lui Tompa Gábor. De fiecare dată în registru postmodern, făcând pași vizibili spre actualizare. Dacă la Tompa pașii au fost mai timizi în acest sens, păstrând ceva din lentoarea cehoviană, la Răzvan Mureșan pașii spre cerințele prezentului au fost mai apăsați, dinamica spectacolului anulând orice lentoare, specifică marelui dramaturg rus. Cu toată aversiunea împotriva regimului dictatorial de la Moscova, nu s-a schițat niciun gest ostil împotriva culturii ruse, după cum e și firesc. Cehov rămâne Cehov în orice conjunctură politică.

Desigur, montările pieselor lui Cehov în stil realist-clasic rămân niște embleme ale artei teatrale din secolul trecut, amintiri din arhiva sentimentală a oricărui spectator. Spectacolul lui Răzvan Mureșan e profund novator, poate prea novator. Inovațiile lui ajung până la universul IT, afișat nonșalant în structurile spectacolului. Rezoluțiile sunt motivate din perspectiva situării personajelor în zona unui bovarism generic. Prinse în chingile unor realități nedorite, ele caută în mod susținut să evadeze cu orice chip din mediul provincial anost și manipularea smartphone-lor la îndemână devine dependență și boală curentă. Mai mult chiar, Andrei (interpret Matei Rotaru), fratele celor trei surori, folosește un laptop iar în final, toți cei anemiați de viața lipsită de perspectivă folosesc în mod terapeutic ochelari 3D de realitate virtuală, spre a călători în cele mai exotice locuri de pe fața pământului, după ce, cu puțin înainte, valizele pregătite de plecare, aliniate ca la un joc de domino, cad la cea mai mică atingere insinuând imposibilitatea plecării. Sunt idei regizorale îndrăznețe ce denotă o introspecție aprofundată în structura psihică a personajelor tratate ca un grup omogen bovaric, plutind în delir. Regizorul operează la aglutinarea scenelor pentru a imprima fluiditate și omogenitate de limbaj. Personajele se caută cu îndârjire, într-un flux de relaționare intermitentă unele cu altele. Iubesc în taină, se jignesc, amenință, sărbătoresc, filosofează despre una sau despre alta, fără să realizeze că sunt prinse în vivarii limitative, unde avânturile de libertate și mântuire sunt anulate pentru totdeauna. Și aceste vivarii sunt efectiv prezente pe scenă, cu plante exotice luminate în timp ce ninsoarea din fundal aduce a melancolie și lirism. Decorul și costumele realizate de Ilona Alyamani Lőrincz răspund parțial cerințelor de actualizare a subiectului în maniera unui expresionism virulent, lăsând încadrarea în tipare realiste pe seama imaginației spectatorului. Samovarul lipsește. E înlocuit cu sucuri în peturi de firmă.

Sfârleaza stârnește uimirea celor ce o sărbătoresc pe Irina, precum și șpagatul lui Ruslan Bârlea (Rode) sau travestiul lui în cadrul petrecerii, Radu Dogaru în Fedotik îngână ceva din Elvis, parcă anume (încă un pas) pentru a scoate drama din spațiul rusesc și a o proiecta în universalitatea iluzorie. Sunt unele idei trăsnite, neînțelese, cu trimiteri bizare, nelămurite pe de-a-ntregul, care încarcă inutil mesajul. Interpretele celor trei surori sunt minunate, joc impecabil: Irina Wintze (Olga), Sânziana Tarța (Mașa), Diana Buluga (Irina). Pasiunea Mașei pentru Verșinin e bine reliefată de Sânziana Tarța. Marea surpriză o constituie Cosmin Stănilă în Verșinin, un actor charismatic, volubil, cu o voce puternică, plăcută. O achiziție recentă a teatrului. Drăguțică Anca Hanu în Natalia Ivanovna, riguros exact e Cristian Grosu în Kulâghin, la fel ca Miron Maxim în Tuzenbach. Într-un con de umbră pare căzut Adrian Cucu din cauza partiturii scurtisime. Radu Lărgeanu renunță la ghidușiile lui conturând în Cebutâkin un medic copleșit de remușcări. Apariții episodice: Alexandra Tarce în soția lui Verșinin și Adriana Băilescu în Anfisa. Constant în sâcăială e drapat Ferapont schițat de Petre Băcioiu. În rest, băutură și telefonie mobilă. Cehov adus în era digitală face furori pe scena Naționalului clujean.

Adrian ȚION

Foto Nicu Cherciu