O nouă întâlnire de lucru a Asociaţiei Gal Someş Transilvan

Asociaţia Gal Someş Transilvan este o organizaţie non-guvernamentală, care şi-a început activitatea în aprilie 2012, teritorul său fiind format din 12 comune şi localităţile aferente acestora – Aluniş, Apahida, Bobâlna, Bonţida, Borşa, Corneşti, Dăbâca, Iclod, Jucu, Mintiu Gherlii, Sic şi Vultureni – care se întind pe o suprafaţă de 894,33 km, unde trăiesc 39.226 persoane, densitatea medie a populaţiei fiind de 43,86 persoane/km. Cele mai importante activităţi care se desfăşoară pe raza organizaţiei sunt agricultura, pomicultura, creşterea animalelor şi apicultura. În zonă există două cooperative, una legumicolă – la Apahida şi una apicolă – la Sic.

Periodic, primarii şi specialiştii din zona asociaţiei se întâlnesc şi dezbat probleme de actualitate. Aşa s-a întâmplat recent, la Iclod, unde, în moderna lojă oficială a nouluii stadion şi-au dat întâlnire reprezentanţii comunelor din GAL Someşean, în frunte cu primarul comunei Bonţida, Emil Cârhaţ, preşedinte asociaţiei. Lucrările au fost conduse de Irina Rodica Mureşan, manager GAL. Cu această ocazie, au fost dezbătute posibilităţile de finanţare a proiectelor depuse în domeniul agriculturii, cursurile de instruire a specialiştilor (un grup de agricultori de pe aceste meleaguri a participat de curând la un schimb de experienţă, în Bulgaria), precum şi modalităţile de sprijinire a Primăriilor şi ONG-urilor. De asemenea, au fost discutate şi alte aspecte organizatorice, unele cu referire la apropiata campanie agricolă de toamnă.

Gazdele au prezentat şi situaţia recoltării produselor agricole din această perioadă, în prim plan figurând culesul porumbului, iar participanţii la şedinţă au vizitat şi ultimele realizări edilitar – gospodăreşti din Iclod, şi au putut admira, printre altele, şi modernul stadion din localitate.

SZ.Cs.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.