O nouă inițiativă socială la Caritas Gherla

În ultimii ani în paginile ziarului nostru frecvent am relatat despre inițiativele de ocrotire socială lansate de Caritas Gherla, în colaborare cu alte instituții și organzații medicale. Avem și o noutate ce merită consemnată. Caritas Gherla – Grupa Speranța s-a alăturat inițiativei One Ribbon Many Stories! Astfel, gherelnii au participat la One Ribbon. Many Stories, un eveniment organizat de Institutul Oncologic din Cluj-Napoca, aflat la prima ediție.

A fost un moment dedicat solidarității, empatiei și speranței, menit să transmită un mesaj esențial: nimeni nu trebuie să fie singur atunci când se confruntă cu un diagnostic oncologic, iar prevenția, depistarea precoce și solidaritatea comunității pot salva vieți. În spatele fiecărui diagnostic se află un om, o poveste, o familie și multe emoții. De aceea, sprijinul, înțelegerea și apropierea celor din jur pot face o diferență atât de mare. Prin participarea acestor oameni minunați ne reafirmăm convingerea că împreună putem construi o comunitate mai empatică, în care fiecare persoană să se simtă văzută, ascultată și susținută. Un singur simbol, multe povești, aceeași dorință: să fim împreună, pentru că nimeni nu ar trebui să lupte singur. Cei implicați în această acțiune umanitară mulțumesc și pe această cale organizatorilor pentru această inițiativă valoroasă și pentru mesajul de solidaritate transmis. Este vorba de  prima panglică umană din România roz simbolizând speranța ca femeile să prevină cancerul de sân prin screening mamar, depistarea precoce asigurând reale șanse de vindecare. Solidaritatea, responsabilitatea sunt coordonate care au unit peste 300 de suflete, în Piața Unirii din Cluj-Napoca, în cadrul evenimentului ONE RIBBON MANY STORIES, organizat de Institutul Oncologic Prof.Dr.Ion Chiricuță în parteneriat cu asociații de pacienți și susținători. Au venit pacienți, cu bucurie, din multe județe și chiar îndepărtate, pacienți care s-au tratat la I.O.C.N. Au fost prezente și doamnele din Grupul de sprijin Speranța, din Gherla, grup înființat în cadrul Asociației Caritas, inspirat de bunele practici din cadrul Asociației ReDescoperă Fericirea. Împreună este o alternativă la izolare, tăcere, însingurare și face drumul unui pacient oncologic ceva mai ușor.

Prin această inițiativă organizatorii au adus o rază de speranță omenilor suferinzi, un gest uman din care au făcut parte și doamnele Grupului de sprijin Speranța din Gherla, care în cadrul Aociației Caritas desfășoară o bogată activitate de ocrotire socială în rândul populației din municipiul de pe Someș.

Szekely Csaba

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
Stiri Cluj Faclia
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.