48 de profesori, nepromovați și după contestațiile de la prima probă a concursului pentru directori. Urmează proba de legislație și management

Un număr de 48 de profesori care au aspirat la funcția de director de școală au fost declarați nepromovați, și după afișarea contestațiilor de la proba pentru evaluarea competențelor (capacități și aptitudini personale) de la concursul pentru funcțiile de director și director adjunct în unitățile de învățământ preuniversitar de stat care a avut loc marți, 13 octombrie 2026. Astfel, potrivit Inspectoratului Școlar Județean Cluj, cei 204 candidați care au obținut cel puțin nota 6 la testul grilă digitalizat vor merge mai departe la proba scrisă de legislație și management care se desfășoară marți, 20 octombrie 2026.

Cei peste 200 de candidați înscriși la concursul pentru ocuparea funcțiilor vacante de director și director adjunct din unitățile de învățământ preuniversitar de stat, sesiunea august-decembrie 2026, vor susține cea de-a doua probă scrisă de evaluare a cunoștințelor de management și legislație școlară la centrul de la Colegiul Național Pedagogic „Gheorghe Lazăr” Cluj-Napoca.

Probă scrisă de evaluare a cunoștințelor de management și legislație școlară constă în rezolvarea unui testări conținând 20 de itemi, cu un singur răspuns corect, timp de 60 de minute. Condiția de promovare este obținerea cel puțin a notei 7, notă care intră în media finală. Candidații care doresc să depună contestații o pot face în termen de 24 de ore de la comunicarea rezultatelor acestei probe.

Procedura desfășurării examenului de evaluare a cunoștințelor de management și legislație școlară pentru funcțiile de director prevede ca în intervalul orar 08:30–09:00 este permis accesul candidaților în centru de examen, pe baza actului de identitate valabil, și depunerea obiectelor personale. La ora 09:00 se închide accesul candidaților în centru, iar la ora 09:05, accesul candidaților în sala de concurs. Candidații care nu sunt prezenți în sală la acest moment vor fi consemnați ca „absent”. Totodată, este interzis accesul în sala de concurs cu genți, poșete, publicații, cărți, caiete, notițe sau alte materiale documentare, precum și cu telefoane mobile, ceasuri inteligente ori alte mijloace electronice sau de comunicare la distanță.

După susținerea celei de-a doua probe scrise, în perioada 21 octombrie – 4 noiembrie 2026, urmează evaluarea administrativă a proiectelor planurilor manageriale și a proiectelor planurilor de acțiune de către comisiile de interviu. De asemenea, în perioada 12 – 27 noiembrie 2026, candidații vor trebui să treacă de proba interviului, iar afișarea rezultatelor finale ale concursului va avea loc în data de 9 decembrie 2026.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
Stiri Cluj Faclia
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.