O nouă dotare pentru bazinul de înot, acoperit, din Gherla

Anul școlar a început în condiții bune în municipiul Gherla, dar copiii au așteptat și inaugurarea noului bazin didactic, aflat în construcție la marginea parcului mare, în vecinătatea stadionului.

Părinții și elevii dornici de a practica înotul poate că erau mai mulțumiți dacă aveau parte de această nouă bază sportivă încă de la debutul noului an de învățământ. Oricum, proiectul investiției nu a prevăzut acest termen, însă tinerii orașului, totuși, sperau în finalizarea obiectivului. Dar, pași importanți în realizarea acestei investiții sociale s-au făcut.

Chiar zilele trecute, prin grija Primăriei Municipiului Gherla s-a achiziționat noua stație de transformare electrică pentru bazinul de înot, acoperit, din parc. Investiția este de peste 500.000 lei, banii fiind asigurați de administrația locală. Un pas important pe calea finalizării obiectivului, bazinul didactic având mare nevoie de energie suplimentară asigurată de această stație de transformare electrică, conectarea la rețeaua electrică a orașului nefiind de ajuns pentru buna funcționare a locației. Altfel, bazinul are deja acoperișul montat, urmând să fie dotat interiorul. Este o construcție exigentă, ținând cont de profilul ei, adică un bazin de înot destinat copiilor, unde se pot organiza întreceri sportive, dar se pot ține și ore de educație fizică. Deci, un mare sprijin atât pentru elevi, cât și pentru cadrele didactice.

În municipiul Dej deja funcționează cu succes un astfel de bazin de înot didactic. Mulți părinți din Gherla în ultimii ani au dus copiii la cursurile de înot în municipiul vecin, la Baza de agrement „Toroc”, de exemplu. Prin inaugurarea noului obiectiv din Gherla părinții elevilor scapă de drumuri inutile, dar și de cheltuieli suplimentare.

În municipiul Gherla, acum doi ani a fost demarată construirea unei noi săli de sport în curtea Școlii Gimnaziale Nr. 1 de pe strada Liviu Rebreanu, dar care nici până astăzi nu a fost finalizată. Curios, școala respectivă niciodată nu a avut o sală de sport, iar activitatea de educație fizică desfășurată de cadrele didactice de specialitate a fost cea mai prodigioasă (premii și clasări de succes la diferite competiții) la nivel de oraș. Să vezi și să nu crezi!

Szekely Csaba

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut