O jumătate de secol de ecologie în cuvântul Pontifilor Romani

Referindu-se la enciclica sa, Laudato si’ (din 2015), prima scrisă vreodată în întregime pe tema ecologiei, Sfântul Părinte Papa Francisc explica: „Un sistem economic care are în centrul său zeul banului are nevoie să jefuiască natura ca să-și susțină ritmul frenetic de consum, care îi este caracteristic” și „Creația nu este o proprietate de care să putem dispune după bunul nostru plac”. Dar problemele de mediu au fost un subiect care a apărut frecvent în cuvântările și scrierile Papilor, începând din ultima jumătate a secolului trecut.

Papa Paul al VI-lea este cel dintâi care a atras atenția asupra consecințelor nefaste ale tehnologiei și progresului științific față de mediul înconjurător. La 16 noiembrie 1970, în discursul său la FAO (Organizația pentru Alimentație și Agricultură a Națiunilor Unite), spunea următoarele: „I-au trebuit omului milenii ca să ajungă să domine natura (…). Acum este timpul ca el să-și domine dominația”. De ce apărea această problemă tocmai atunci? „În mentalitățile occidentale apare o cotitură în anii ’60”, afirmă Fabien Revol, specialist în teologia creației, profesor la Universitatea Catolică din Lyon. „Mai înainte, amenințările veneau din partea naturii: bolile, frigul… Ori, omul și-a dat seama că amenințările acestea sunt deja sub control și că, din acest moment, natura, pe care o credeam până atunci atotputernică și inalterabilă, devine victima omului”. În Biserică, adaugă autorul, „raportul cu natura era văzut prin prisma enciclicei Rerum Novarum (promulgată de Papa Leon al XIII-lea la 15 mai 1891), din punct de vedere al destinației universale a bunurilor, nu sub aspectul protecției mediului înconjurător”. Din acest moment, Biserica asociază apărarea mediului cu punerea hotărâtă în discuție a modului de viață al societății de consum occidentale.

„Societatea actuală nu va găsi rezolvarea problemei ecologice dacă nu își va revizui în mod serios stilul de viață”, scria Papa Ioan Paul al II-lea la 1 ianuarie 1990, în mesajul pentru Ziua Mondială a Păcii. După nouă ani, același Suveran Pontif, la Academia Pontificală de Științe, continua demersul, deplângând faptul că „argumentele și considerațiile economice și politice prevalează față de respectul în raport cu mediul, făcând viața oamenilor imposibilă sau plină de riscuri în anumite zone ale globului”.

Amplificarea învățăturilor pe care Papii le-au oferit despre mediu a mers în paralel cu afirmarea rolului deosebit de important jucat de creștini. „Creștinii și ceilalți credincioși trebuie să joace un rol specific, prin proclamarea valorilor morale și prin educarea pentru o conștiință a ecologiei, care nu este altceva decât responsabilitatea față de sine, față de ceilalți și față de creație”, scriau Papa Ioan Paul al II-lea și Patriarhul Bartolomeu în anul 2002, într-o declarație comună, cunoscută sub numele de „Declarația de la Veneția”. Acest text este ecoul documentului final al Adunării Ecumenice de la Basel, din luna mai 1989, în care reprezentanții tuturor Bisericilor din Europa se autoacuzau că „nu și-au manifestat iubirea de Dumnezeu pentru toate creaturile Sale și pentru fiecare în parte” și nici „nu au adoptat un stil de viață care să arate că noi aparținem creației lui Dumnezeu”.

„Creștinii și-au dat seama că au interpretat greșit acel «stăpâniți pământul» din Geneză”, explică Fabien Revol. „În numele bunăstării omului s-a făcut revoluția industrială, glorioșii ani ’30… Din acest motiv s-a petrecut întoarcerea la sensul Bibliei, la misiunea omului de a fi un bun administrator și un bun slujitor”. Creștinii sunt incluși și ei în lumea occidentală, bogată și dezvoltată, ale cărei excese au provocat criza ecologică. „Am păcătuit considerând Europa drept centrul lumii, iar pe noi înșine superiori celorlalți din lume”, concluzionau participanții la Adunarea Ecumenică de la Basel.

„Situațiile de criză pe care le străbate actualmente omenirea – fie ele cu caracter economic, alimentar, ecologic sau social – sunt, în fond, și crize morale legate între ele”. În Mesajul pentru Pace din 1 ianuarie 2010, Papa Benedict al XVI-lea a continuat în acești termeni învățătura morală a Bisericii privind mediul, care, începând cu Papa Ioan Paul al II-lea, este cuprinsă sub expresia de „ecologie integrală”.

„Nu numai pământul a fost dat de Dumnezeu omului, (…) ci și omul a fost dat de Dumnezeu lui însuși și, prin urmare, trebuie să respecte structura naturală și morală cu care a fost dotat”, scria Papa Ioan Paul al II-lea în enciclica Centesimus Annus (1991). El vorbea atunci despre „ecologia umană”.

Se poate observa o „inversare a tendinței”, remarcă Fabien Revol, între enciclica Caritas in Veritate a Papei Benedict al XVI-lea, unde ecologia ocupă un capitol printre celelalte subiecte sociale, și enciclica Laudato si’ a Papei Francisc, unde ecologia devine tema centrală. Dar, în același timp, există o continuitate, „ca între toate textele Magisteriului”, fiindcă învățătura Papei Francisc se înscrie în cadrul doctrinei sociale a Bisericii. Pe planul dezbaterilor internaționale, mesajul creștin este prezent „ca să pună problema sensului. În fața catastrofismului și a imperativului de a acționa, propunerea creștină atrage atenția asupra necesității de a reflecta la motivul pentru care ne angajăm în apărarea mediului”, afirmă același profesor.

În Caritas in Veritate, Papa Benedict al XVI-lea scria că „Biserica are o responsabilitate față de creație și trebuie să-și impună această responsabilitate și în public”, afirmație la care Papa Francisc răspunde prin enciclica sa Laudato si’ „despre îngrijirea casei comune”. Și mai târziu, în cadrul unei întâlniri desfășurată la cinci ani după Laudato si’, Papa Francisc reiterează urgența unei noi paradigme socio-economice care să fie mai incluzivă și să reflecte adevărul privind o unică umanitate găzduită de o casă comună. Realizarea unei ecologii integrale – mai spune pontiful – necesită o profundă convertire interioară, atât la nivel personal cât și la nivel comunitar. Reamintind marile provocări, inclusiv cele legate de schimbările climatice, Sfântul Părinte subliniază necesitatea înlăturării logicii exploatării și a egoismului și promovarea unei vieți caracterizată de sobrietate, simplitate și smerenie, astfel încât în inimile oamenilor să se cultive simțul responsabilității comune și reciproce, în calitate de fii ai lui Dumnezeu, și un reînnoit angajament de a fi buni administratori ai Creației, dar al lui Dumnezeu.

G.V.