Note de spectator. Un concert la înălţime. Mulţumim Sayaka Shoji, mulţumim Gabriel Bebeşelea

Da, vineri 23 martie, am avut parte de un concert de ţinută, unul la care să te gândeşti şi să te raportezi ori de câte ori ai ocazia.
Violonista niponă Sayaka Shoji (n. 1983) a fost special guest star–ul serii, carte de vizită onorată la cotele măiestriei artistice. Dovedită într-o lucrare veritabil eveniment pentru scena de concert, Serenadă (după ‘Banchetul’ lui Platon) pentru vioară, orchestră de coarde, harpă şi percuţie de Leonard Bernstein. Dirijorul, compozitorul şi pianistul american fiind astfel aniversat la cei 100 de ani de la naşterea sa.
Cu Leonard Bernstein ne-am familiarizat odată cu emisiunile Vă place muzica ?, serial tv al anilor ’70, amplă prezentare prin epoci şi stiluri, a celor mai importanţi compozitori, a titlurilor reprezentative din literatura de specialitate. Apoi, a fost să fie musicalul West Side Story (premiera musicalului în 1957; premiera filmului în 1961). Iar pentru publicul clujean a mai fost să fie Candide, deschidere de stagiune a Operei Naţionale Române din Cluj – Napoca, în septembrie 2007. Cam puţin şi puţine cunoscute în materie de compoziţie în raport cu lucrările compozitorului Leonard Bernstein.
Serenada, cu toate secvenţele muzicale în formă de fugă şi de sonată, trebuie văzută şi ascultată ca un veritabil Concert pentru vioară (Fedru : Pausanias, Aristofan, Eriximah, Agaton, Socrate) , concert care a avut în Sayaka Shoji interpreta pe măsură. Am în vedere claritatea discursului muzical, legato–urile exemplare, coerenţa şi colaborarea perfectă cu dirijorul Gabriel Bebeşelea şi cu instrumentiştii, momentele de virtuozitate dar şi cele de lirism, într-un concert în care vioara devine purtătorul de cuvânt al principalei idei, iubirea în toate formele sale, sursa de inspiraţie constituind-o Platon şi discursurile sale şi ale prietenilor săi despre iubire, despre adevărata dragoste. Repet, Sayaka Shoji a fost şi rămâne interpretul ideal al acestei piese, amestec original de module greceşti vechi şi inserţii jazzistice. Interpretarea Serenadei a avut un plus, un bis al virtuoziţii la “Variaţiuni la ‘Nei cor piu non mi sento’ din ‘La molinara’ de Paisiello”. Se mai impune o completare, calitatea sunetului viorii Stradivarius şi am spus chiar totul.
Gabriel Bebeşelea este o certitudine a baghetei. Ne convingem de acest lucru cu fiecare concert. Iar cel din 23 martie ne-a propus două lucrări diferite ca stilistică, Cantus in memoriam Benjamin Britten de Arno Part (Estonia), respectiv Suita ‘Carmen’ (după Bizet) de Scedrin.
Viziunea dirijorală serveşte perfect stilistica cele două lucrări, evidenţiind idei, sensuri, simboluri. Ajunge să punctez atu–urile dirijorului la Suita ‘Carmen’ – disciplina ritmică în redarea sensurilor expresive, gestica precisă, timpii creatori de atmosferă, atenţia acordată fiecărui sunet, atenţia acordată compartimentelor orchestrei – , în momente precum Dans, Schimbarea gărzii, Intrarea lui Carmen şi Habanera, Bolero, Toreador, Toreadorul şi Carmen, Prezicerea viitorului, Finale. Cât priveşte orchestra – subliniez aportul celor cinci percuţionişti – pot spune doar atât, la înălţime, spre bucuria tuturor celor prezenţi. Şi sunt convins de un lucru. De arta dirijorului Gabriel Bebeşelea ne vom mai bucura şi în viitor. Pe când o revedere a violonistei Sayaka Shoji?
Demostene ŞOFRON
Foto: Bogdan MESEŞAN