Noi spaţii comerciale în piaţa gherleană

Încet-încet, municipiul Gherla va avea o piaţă agroalimentară asemănătoare Clujului (desigur, însă, nu la mărimea ei).

După ce, prin grija Primăriei, s-a pavat toată suprafaţa pieţei şi au fost amenajate noi mese de desfacere a produselor, iată că adminstraţia locală doreşte să extindă şi spaţiul acoperit. Pînă în prezent s-a construit o modernă hală pentru desfacerea produselor lactate, iar la începutul acestui an s-a anunţat organizarea unei licitaţii pentru trei încăperi, pe o suprafaţă de 44,92 mp din încinta pieţii, pentru diferite unităţi comerciale. Asta înseamnă că populaţia oraşului va beneficia de condiţii mult mai bune de aprovizionare, îndeosebi în perioada anotimpului friguros. Mare avantaj pentru gospodinele care merg la cumpărături, dar şi pentru cei care vor să-şi desfacă produsele în condiţii civilizate, indiferent că afară este cald sau plouă. Probabil că se va extinde astfel şi hala din încinta pieţei agroalimentare (acum cîţiva ani s-a pus problema înfiinţării unui punct de desfacere a produselor din carne).

Edilii gherleni au amenajat toamna trecută noi locuri de parcare pentru maşini pe strada Trandafirilor, unde zi de zi îşi expun mărfurile şi pieţarii cu haine şi încălţăminte. Acolo este o aglomeraţie mare, dar circulaţia rutieră nu este perturbată de comercianţii stabiliţi în aceea zonă. Eventual pista de biciclete este puţin afectată, însă nu în măsura renunţării la ea.

Mai ales în zilele  de luni, cînd este mare tîrg la Gherla, în vecinătatea pieţei este un du-te-vino permanent, dar situaţia este sub control.

SZ.Cs.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.