Noi investiții sociale la Gherla

Ne găsim în plină toamnă când peste tot în țară constructorii se grăbesc să finalizeze lucrările planificate înainte de a veni frigul și anotimpul ploios. Așa se întâmplă și în municipiul Gherla, unde sunt câteva obiective care trebuie predate beneficiarilor. După o vară când se putea lucra în condiții bune, iată avem parte și de o toamnă frumoasă, care este favorabilă bunului mers al activităților de pe șantiere.

La marginea parcului mare, în imediata vecinătate a stadionului se apropie de finalizare lucrările de construcție a creșei, o investiție socială importantă a Primăriei Municipiului Gherla, de mult așteptată de tinerii căsătoriți. Noua creșă va avea 40 de locuri și va beneficia de condiții foarte bune, ca în Occident. Lucrările se află într-o fază avansată, urmând ca în perioada următoare să înceapă dotările interioare. Curios, până în anii 90, Gherla avea două creșe ( adevărat, pe atunci erau mult mai mulți noi născuți), dar ele au fost desființate, clădirile respective primind alte destinații… Între timp în orașul de pe Someș s-au născut tot mai mulți copii, revenind în actualitate înființarea unei creșe. Administrația Locală a hotărât construirea unei creșe noi în frumosul parc al orașului, unde s-a găsit un teren adecvat înființării unui astfel de obiectiv. Chiar lângă noua creșă s-a construit și un modern bazin de înot didactic acoperit.

Tot în această perioadă, în municipiul Gherla se află în fază de finalizare reabilitarea clădirii Cantinei de ajutor social de pe Strada Armenească, o altă investiție socială, unde zilnic vor servi o masă caldă peste o sută de pensionari și oameni nevoiași. Fiind vorba de o clădire veche, au fost renovate și modernizate toate încăperile, începând cu bucătăria până la sala de mese. În prezent totul arată ca nou.

Szekely Csaba

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut