Ninsorile abundente au creat probleme în zona Gherlii

Cea mai consistentă ninsoare din această iarnă a pus la grea încercare edilii orașelor și comunelor. Nu a fost altfel nici în împrejurimile  municipiului Gherla, unde duminică dimineața zăpada a avut o înălțime de o jumătate de metru, nemaiîntâlnită în ultimii ani.

Noi am luat legătura cu primarul comunei Sânmărtin Ioan Fărtan, unul din  cei mai vechi edili-șef din județul Cluj, pe care  l-am găsit dimineața devreme pe străzile satului Cutca verificând la fața locului nivelul zăpezii.  Domnia sa deja a luat legătura cu firma de deszăpezire cu care Primăria are contract, de unde a fost asigurat că utilajele vor sosi în timp scurt la fața locului. Ulterior am aflat că așa s-a și întâmplat, dar până atunci a fost scos pe teren tractorul dotat cu lamă al administrației locale, utilaj procurat acum doi ani. Tractorul a făcut un tur prin cele 8 sate componente ale comunei, curățind carosabilul.

Probleme au fost în cele două sate mai îndepărtate – Cutca și Ceaba -, dar duminică și acolo a fost rezolvată problema deszăpezirii. Primarul Ioan Fărtan ne-a mai spus că în condițiile  ninsorii mari, gospodăriile țărănești nu duc lipsă de apă potabilă, fântânile din curțile oamenilor dispun de  un debit bun. Referitor la apă,  în cursul anului trecut a fost introdusă în 4 sate apa potabilă din sursa Gilău, conductele deja fiind în pământ, urmând ca în curând apa să curgă în casele oamenilor din Diviciorii Mari, Măhal, Târgșor și Sânmărtin. În viitor apa de Gilău va fi introdusă și în celelalte sate ale comunei, proiectul fiind în curs de rezolvare.

Comuna Sânmărtin are 8 sate componente și se întinde pe o rază de peste 30 de kilometri. La sfârșitul săptămânii au fost curățate de zăpadă și ulițele laterale și drumurile de hotar.

În weekend s-a acționat la deszăpezire și în localitățile limitrofe Țaga, Buza și Fizeșu Gherlii, drumurile județene fiind curățate de mașinile și utilajele sosite de la Cluj-Napoca.

Szekely Csaba

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut