Muzica și jocurile tradiționale din județul Cluj, prezentate acasă la Grigore Leșe

La Stoiceni, județul Maramureș, în curtea casei părintești a lui Grigore Leșe, o personalitate de seamă a culturii tradiționale românești, vor fi prezentate duminică, 27 iunie, muzica și jocurile tradiționale din județul Cluj. Jucăuși, ceterași, dar și cântăreți, alături de Orchestra profesionistă „Cununa Transilvană”, dirijor prof. Ovidiu Barteș, vor arăta, în fața unui public format din oameni de cultură, preoți și iubitori de folclor, tot ce are mai frumos și mai valoros județul nostru.

Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Cluj a răspuns afirmativ onorantei invitații venită din partea celui care de aproape cinci decenii propune o altă abordare a folclorului, prin întoarcerea la origini, de a participa la manifestarea „Acasă la Grigore Leșe”, ce are loc în cadrul Festivalului Național „Zilele iei, zilele poeziei”, organizat de Primăria și Consiliul Local Târgu Lăpuș și Despărțământul „Astra Lăpușană”.

 Evenimentul va debuta duminică dimineață cu Sfânta Liturghie, săvârșită în biserica de lemn, monument istoric, din Stoiceni, cu hramul „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavril”, locul unde a fost botezat Grigore Leșe. După-masă, de la ora 18:00, la casa părintească a artistului va avea loc concertul de muzică tradițională, susținut de Grigore Leșe, în cadrul căruia vor răsuna fluierul și tilinca. Alături îi vor fi membrii Orchestrei profesioniste „Cununa Transilvană”, cântăreața Mariana Morcan, jucăuși și ceterași de la Berchieșu și Frata, dar și din alte sate ale județului Cluj.

Recitalul va fi însoțit de prezentarea cărții „Chipurile Umilinței”, apărută la Editura „Lumea Credinței”.

Prin tot ceea ce face, Grigore Leșe arată lumii adevărata muzică populară românească, frumusețea tradițiilor și obiceiurilor și promovează oamenii de calitate pe care-i are țara noastră în acest domeniu. Prin cântecele sale a dus tradițiile românești pe toate continentele, dar sufletul său a rămas mereu acasă, în Stoiceni, acolo unde, de câțiva ani, îi invită pe toți să vadă locul de unde a pornit în lume.

Grigore SÂMBOAN,
Consultant artistic,
Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Cluj

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut