Muzeul de Artă Cluj – Napoca. “Glissando”, vernisaj Radu Şerban

miercuri 18 aprilie, 18. 00

Expoziţia personală de pictură GLISSANDO este gîndită de autor astfel încît să proclame în cuprinsul ei străbaterea în solitudine a marilor căi cugetătoare de apă care îşi dezvăluie pasivitatea răbdătoare şi stenică. Pictorul reuşeşte să pună în scenă iluzia seducătoare a realităţii apei care se înfăţişează asemenea unei „flăcări ude”. Imaginea (static/dinamică) sugerează un iluzionism al mişcării care transformă spaţiul vizual într-un parc tematic al metafizicii populat ici-colo de vibraţii, de un dulce senzualism, de cosmologii imaginare şi de elemente vegetale (frunze, nuferi, arbori). Privind şi văzînd apele le auzi cum freamătă. Apa are voci indirecte, este erotică, narcisiacă şi revelatorie. Natura întreagă răsună de ecouri. La o adică în univers totul este ecou. Sintaxa şi morfologia în care imaginaţia creatoare sugerează elementul acvatic ne indică faptul că nu mai suntem faţă în faţă cu o epifanie a spiritului ci mai degrabă suntem în faţa unei epifanii a materiei.

GLISSANDO mărturiseşte mai multe realităţi: cea mai la îndemînă este o viziune a integralităţii preocupărilor creative ale pictorului cărora le adaugă ca într-un athanor cunoaşterea poetică spre care cercetarea sa se îndreaptă; apoi, spiritul modern al pictorului se dedică cu ardoare spre deplinătatea armoniilor originare care sunt găsite într-o lume a relativului absolut. GLISSANDO devine în expoziţia de acum de la Cluj-Napoca o sumă a existenţei şi a cunoaşterii poetice a pictorului, cronica facerii prin culoare, a facerii şi des-facerii de sensuri, a rătăcirii şi revenirii ştiutoare care trece prin zona de vid şi primeşte apoi bucuria miezului şi a densităţii absolute.

Pictura înţeleasă astfel, sub semnul saturnian al adîncimii, densităţii şi al obscurităţii devine o intensă căutare şi întrebare după/despre originile pe care pictorul le-ar reuni într-un centru care poate fi deopotrivă iradiant şi absorbitor şi a cărui energie constă în căutarea NOIMEI care te ajută să te regăseşti pe tine însuţi. Devenire continuă, ciclică, desfăşurată în noimele Vieţii. Căutările hermetic-saturniene pun în evidenţă o realitate cosmică pe care pictorul o subînţelege. Timpul poetic de cunoaştere este ciclic, animînd un sine care este învolburat, animat, şi activ. Dincolo de semnificaţiile spirituale ale acestei „flăcări care exprimă geometrii ale duhului acvatic” expoziţia configurează un întreg sistem de alternanţe care contrapune accente grave dimpreună cu un tumult imnic subliniat de o cromatică vie care este animată de o certă forţă revelatorie. Timpul eului este unul al aşteptării, împăcat sau tensionat, oscilînd imnic de la profan la sacru sub semnul originilor eterne. Tensiunea „aşteptării” este dublată de o tensiune, echivalentă a „întîlnirii”. Starea fundamentală a eului este dezmărginirea de sine care deschide adevăratele cărări către Centru. Criticului de artă îi mai rămîne să devină atent la pacea apei sau la felul în care apele-n ele însele curg.

Curator al expoziţiei este Mircea Oliv.