Muzeul de Artă Cluj-Napoca

p { margin-bottom: 0.1in; line-height: 120%; }

S-a redeschis! Deocamdată doar Galeria Naţională

Începând de miercuri, 20 mai, Muzeul de Artă Cluj-Napoca şi-a redeschis porţile, orele de vizită fiind 10.00-18.00 (pauză între orele 14.00-15.00), până la orele 12.30 fiind înregistraţi 4 vizitatori.

Cei care trec pragul Muzeului de Artă în aceste zile, trebuie să respecte câteva măsuri generale, de prevenire împotriva infectării cu Covid 19 : să poarte corect masca de protecţie, să păstreze o distanţă de cel puţin 2 m faţă de alte persoane, să evite aglomerările, să evite contactul fizic (strângeri de mână, îmbrăţişări).

Deocamdată este deschisă Galeria Naţională, cu alte cuvinte, expoziţia permanentă (15 săli, 138 piese de pictură, 15 piese de sculptură). Circuitul în sine debutează cu o colecţie de icoane ortodoxe din Transilvania secolelor al XVIII-XIX-lea expuse alături de retablul bisericii catolice din localitatea Jimbor, judeţul Braşov, realizat în stilul gotic târziu (prima jumătate a secolului al XVI-lea), cu influenţe renascentiste.

Artiştii români, care prin activitatea lor au contribuit la constituirea unei arte naţionale reprezentative începând cu secolul al XIX-lea, sunt ilustraţi cu opere semnate de Theodor Aman, Nicolae Grigorescu, Ion Andreescu, Ştefan Luchian. Arta românească a primei jumătăţi a secolului XX este reprezentată prin lucrări semnate de Nicolae Tonitza, Theodor Pallady, Nicolae Dărăscu, Gheorghe Petraşcu, Francisc Şirato, Camil Ressu, Dimitrie Paciurea, Corneliu Medrea, într-un dialog dinamic cu arta europeană contemporană lor, atât prin opţiunile stilistice şi tematice, cât și prin contacte şi legături personale cu unii dintre cei mai notorii exponenţi ai acesteia.

Demostene ŞOFRON

Articole din aceeasi categorie

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *