Moș Crăciun are certificatul verde

Altfel nu ar putea să umble prin atâtea țări cu sania lui încărcată de daruri pentru copii, și mici atenții la vamă. Am deplina speranță că va reuși să treacă pe la una dintre vămi, pentru că are certificatul verde, spre deosebire de o sumedenie de diasporeni întorși acasă la porcul natal, transformat în bunătăți de colesterol cuminte. Mă gândesc că în țara noastră, acum, sunt două patrii care sărbătoresc diferit Sfânta Sărbătoare a Crăciunului.

Este patria normalității, în care toată familia este așezată la masă, luminile ard ca un semn binevoitor față de colindători, masa este pusă, și acolo se află mai mult, sau mai puțin, din toate. Este seara în care oamenii își fac daruri și copiii se bucură nespus de acestea. Colindele au obrazul destins, îmbujorat de frig, și sunt curate ca o conștiință care ți se poate uita în ochii sufletului.

Pe cealaltă parte a străzii bântuie niște lanterne bezmetice, se aud strigăte, un fel de alergare aparent dezordonată, dar care are un țel precis: despărțirea patriei în două: pe de-o parte respirația normală a unui om care merge liniștit, iar cealaltă, respirația șuierată, transformată în urlet care ține loc de argument.

Această a doua, este țara lui Papură Vodă și a trestiilor sale zbuciumate, din mlaștina prostiei, a lipsei exercițiului de gândire, țara bunului plac și a pumnului strâns. Nu sunt mulți cei de felul acesta, par a fi într-un număr impresionant, fiindcă au descoperit facebook-ul și avantajul de a înjura și a spurca pe oricine nu este de acord cu ei. Acolo se află și cei care îi trag un dos de palmă limbii române, și merg mai departe, dându-ne lecții de patriotism de la mii de kilometri depărtare, îngrijorați că a umblat cineva la mașina de spălat ii transpirate.

Se umblă fără mască, umăr la umăr, într-o respirație comună, protestatară și medicinei îi tremură deja genunchii fiindcă știe ce va urma, fiindcă știe că până în primăvară lupta va reîncepe, mai violentă, letală.

Fiecare sărbătorește cum înțelege să o facă și cum știe să o facă. Sigur, dubla măsurare nu va da niciodată greutatea reală a unui adevăr, așa cum nici realitatea nu poate să reflecte adevărul, atunci când este măsluită în scopuri precise de folosință unică.

În aceste ultime zile, acum 32 de ani, istoria a băgat în sacul Moșului, fapte și lucruri pe care a vrut să le ascundă, și le-a ascuns atât de bine, încât nici până azi nu au fost judecate și nici nu vor fi judecate vreodată.

Ar fi multe de spus, dar mai bine să lăsăm să se audă glasul colindei. Și închei prin a spune o urare, un vers modificat dintr-un cântec frumos:„Române, de Crăciun, încearcă să fii bine!”, ceea ce-mi doresc și mie.

P.S. Mi-a trecut pe sub geam un alai motorizat, în fruntea căruia mergea o mașină cu doi politicieni bine cunoscuți. Cu siguranță, se duceau cu brațele pline de daruri și sufletul încărcat de dragoste la vreun azil, un cămin de bătrâni, sau la un ciopor de copii sărmani, pentru care bucuria cea mai mare ar fi fost o mâncare caldă.

I-aș fi crezut în bune intenții, dacă la coada șarpelui nu aș fi văzut un car de reportaj al unei bineștiute televiziuni.