Moldoveni, depistați fără drept de ședere pe teritoriul României

Trei bărbați din Republica Moldova, care nu aveau drept de ședere pe teritoriul țării noastre, au fost îndepărtați sub escortă de polițiștii de imigrări Cluj.

 „Polițiștii Inspectoratului General pentru Imigrări – Serviciul pentru Imigrări al județului Cluj au fost solicitați, pentru acordarea sprijinului de specialitate, de către polițiști din cadrul Secției Regionale de Poliție Transporturi Cluj – Napoca, în vederea identificării a trei cetățeni străini din Republica Moldova. În urma verificărilor efectuate, s-a stabilit că cei trei cetățeni străini depistați, toți bărbați, cu vârste cuprinse între 20 și 33 de ani, nu aveau drept de ședere valabil, fiind intrați ilegal pe teritoriul României. Ca urmare a celor constatate, politiștii de imigrări au emis, pe numele celor trei cetățeni străini, decizii de returnare sub escortă de pe teritoriul României, aceștia fiind escortați până la punctul de trecere a frontierei de stat” – informează Serviciul pentru Imigrări Cluj.

La ieșirea din țară, pe numele celor trei a fost instituită măsura de nepermitere a intrării în România pentru o perioadă de până la 5 ani, în conformitate cu prevederile OUG 194/2002 privind regimul juridic al străinilor, republicată.

D.S.F.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut