Modernizarea pieții agroalimentare din Gherla

În ultimii ani a crescut mult afluența cumpărătorilor în zona pieții gherlene, mai ales la cea de lângă Gara CFR. Mai ales în zilele de târg – lunea şi vinerea – este mare aglomerație, efectiv lumea se calcă în picioare. Adevărul este că spațiul e mic, nici piețarii, dar nici cumpărătorii nu sunt mulțumiți de condițiile oferite.

În această situație Piața agroalimentară de pe strada Trandafirilor din Gherla este avută în vedere pentru un proiect de modernizare. Acesta presupune o clădire nouă, cu două etaje. La începutul lunii aprilie Municipiul Gherla a adus la cunoștința publicului intenția de elaborare a unui Plan de Urbanism de Detaliu pentru construire piața agro și desființare anexe. Investiția propune desființarea construcțiilor anexe existente și ridicarea unei construcții noi, cu regim de înălțime parter + două etaje, cu o suprafață construită la sol de aproximativ 2188 mp, având destinația de hală agroalimentară, în vederea aducerii pieței centrale a municipiului la standarde europene.

Primarul Ovidiu Drăgan spune că speră ca documentația pentru acest proiect să fie aprobată și să primească finanțare pe fonduri europene. „Noua piață ar urma să fie un spațiu aproape 80% închis, care să adune în interior comercianții atât pe partea alimentară, cât și nealimentară”. Dacă proiectul va fi pus în practică, comercianții care în prezent au tarabele întinse pe trotuarul de pe stradă ar urma să fie mutați în interiorul noii clădiri. Prin această măsură ar elibera spațiul de pe marginea străzii Trandafirilor, îmbunătățind traficul rutier în zona respectivă. Bine au gândit edilii orașului când au luat această decizie. Urmează ca în curând să demareze lucrările, totul depinde de aprobările necesare.

Municipiul Gherla mai are o piață agroalimentară în cartierul MR1, unde sunt condiții bune desfacerii legumelor și fructelor, tot spațiul fiind acoperit. Eventual, acolo se simte nevoia amenajării unei parcări de mașini.

Szekely Csaba

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut