Mobilizare de forțe pentru festivalul din buricu’ târgului

La festivalul Untold organizat în perioada 8-11 august, în Cluj-Napoca, pentru desfășurarea în condiții bune a evenimentului, s-au mobilizat echipe de jandarmi, pompieri, polițiști rutieri, polițiști antidrog, polițiști de la imigrări și de la combaterea traficului de persoane, medici, asistenți. Astfel, efective de jandarmi din cadrul Grupării de Jandarmi Mobile Ștefan Cicio-Pop” Cluj-Napoca, sprijinite de jandarmi din cadrul Grupării de Jandarmi Mobile Regele Ferdinand I” Târgu-Mureș și de celelalte instituții din cadrul Ministerului Afacerilor Interne vor asigura măsuri de ordine și sigurană la evenimentul respectiv, potrivit unui comunicat de presă al Grupării de Jandarmi Mobile Cluj-Napoca.

Jandarmii pregătiți cu echipe mobile de intervenție

Jandarmii vor acționa în cadrul patrulelor pedestre și echipajelor auto, fiind pregătiți să intervină în situația apariției unor încălcări ale normelor legale. Vor fi constituite echipe mobile de intervenție și echipaje cu câini de serviciu, 24 de ore din 24, pregătite să intervină în orice situație. Jandarmii clujeni îndeamnă pe toți cei prezenți să respecte legile și regulamentele în vigoare și să se comporte responsabil atrăgând atenția că nu vor tolera abaterile de la normele legale și că orice neregulă constatată va fi sancționată conform legii.

130 de pompieri și 22 de medici

Totodată, în comunicatul amintit se menționează că, în această perioadă, Inspectoratul pentru Situații de Urgență Avram Iancu” al județului Cluj are angrenate forțe și mijloace pregătite să furnizeze răspunsul eficient în cazul producerii incendiilor, acordarea primului ajutor calificat și acordarea asistenței medicale de urgență, respectiv evacuarea în situații de urgență a persoanelor aflate în dificultate. Astfel, peste 130 de pompieri, 22 de medici, patru asistenți UPU-SMURD și 32 de voluntari SMURD vor asigura zilnic necesitățile operative în perimetrul festivalului. Citând aceleași surse, cu această ocazie, efectivele au fost suplimentate cu pompieri de la Unitatea Specială de Intervenție pentru Situații de Urgență, precum și de la Inspectoratele pentru Situații de Urgență din județele Mureș, Covasna, Bihor, Bistrița-Năsăud, Suceava, Hunedoara, Mehedinți, Vaslui, Sălaj, Harghita, Dâmbovița, Satu Mare și Brașov.

De asemenea, vor fi dislocate în fiecare zi trei autospeciale de stins incendii și opt ambulanțe SMURD. În incinta festivalului sunt operaționalizate două posturi medicale avansate și alte două puncte de acordare a prim ajutorului calificat, iar întreaga activitate va fi coordonată prin intermediul unui punct de comandă mobil. Preventiv, echipe mixte de pompieri și paramedici SMURD vor patrula în perimetrul festivalului pentru a întâmpina și gestiona potențialele situații de urgență.

Un elicoper va monitoriza traficul rutier

Totodată, potrivit aceluiași comunicat, Inspectoratul de Poliție Județean Cluj va mobiliza zilnic echipe specializate din cadrul structurilor de ordine publică, poliție rutieră, acțiuni speciale, investigații criminale, investigarea criminalității economice, criminalistică, arme, explozivi și substanțe periculoase, prevenire și celelalte structuri de suport. Forțele de poliție vor efectua patrulări intensive atât în perimetrul interior, cât și în perimetrul exterior, punând un accent deosebit pe zonele intens circulate sau cu aglomerări de persoane. Activitățile de control vor fi sprijinite de structurile pirotehnice, iar polițiștii specializați în combaterea traficului și consumului de substanțe psihoactive vor acționa constant pe toată durata festivalului, fiind angrenate inclusiv echipaje chinotehnice.

Totodată, pe timpul desfăşurării festivalului, un echipaj format din personal specializat al Unității Speciale de Aviație Cluj-Napoca și Inspectoratului General de Aviaţie al M.A.I., din polițiști rutieri, cu un elicopter tip EC-135 cu FLIR (sistem de observare electro-optic pe timp de zi şi de noapte) va survola zona cu misiunea de a monitoriza traficul rutier. În comunicat se recomandă participanților să coopereze cu forțele de ordine prezente la festival, să respecte prevederile legale și regulamentul evenimentului, să raporteze orice activitate suspectă, iar în caz de nevoie să solicite sprijinul în mod direct sau să apeleze Numărul Unic pentru Apeluri de Urgență 112.

Gao, cel mai tânăr câine căutător de droguri

La eveniment, Poliţia de Frontieră participă ca forţă de sprijin cu echipajele canine specializate în detectarea substanţelor psihoactive, în sistem integrat cu celelalte structuri ale MAI, contribuind la măsurile de prevenire pe această linie de activitate. Astfel, printre participanţii la festival va fi prezent şi GAO, cel mai tânăr exemplar canin din dotarea poliției atestat în detectarea substanțelor psihoactive. Pe durata Festivalului Untold, specialiştii antidrog vor desfăşura activităţi specifice de prevenire şi consiliere privind efectele şi riscurile asociate consumului de droguri şi vor oferi, la nevoie, sprijin de specialitate.

Astffel, Agenția Națională Antidrog derulează campania de informare Safe Festival”, în cadrul căreia există o secțiune pe site-ul instituției, www.ana.gov.ro, unde atât organizatorii, cât și participanții găsesc informații despre măsurile de prevenire în domeniul drogurilor, efectele consumului de substanțe interzise, aspectele legislative.

Pe toată durata festivalului Untold, vor fi prezenți și specialiștii Agenției Naționale Împotriva Traficului de Persoane în vederea informării participanților cu privire la prevenirea situațiilor periculoase din sfera traficului de persoane. Aceștia transmit tinerilor participanți: „Recrutarea persoanelor vulnerabile în vederea exploatării rămâne un risc semnificativ, chiar într-un cadru organizat specific acestui tip de eveniment. Prima etapă a infracțiunilor de trafic de persoane este recrutarea victimei, acțiune care se realizează, de multe ori, prin inducere în eroare, profitând de starea de vulnerabilitate a persoanei țintă sau chiar prin manipulare sau promisiuni false cu privire la relații romantice (cunoscuta metodă lover-boy). Așadar, chiar dacă vă faceți prieteni noi la festival, nu plecați de la eveniment cu persoane abia cunoscute fără să anunțați pe cineva de încredere.” În același timp, specialiștii recomandă ca cei care observă persoane aflate în pericol să dea dovadă de solidaritate şi spirit civic.

La festivalul care are loc la acest sfârșit de săptămână, polițiștii de la imigrări fac parte din echipa Ministerului Afacerilor Interne și acționează pentru siguranța cetățenilor și pentru prevenirea și combaterea migrației ilegale sau angajarea străinilor fără forme legale. Străinii vor fi informați cu privire la drepturile și obligațiile ce le revin atunci când se află pe teritoriul României, dar și despre măsurile care vor fi dispuse în cazul în care nu respectă legislația română.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut