Mitropolitul Clujului, ÎPS Andrei, va primi titlul de Cetăţean de Onoare al Judeţului

Aniversare-Mitropolie-2Preşedintele Consiliului Judeţean Cluj, Marius Mînzat, a anunţat, vineri, public, că va iniţia un proiect de hotărîre privind acordarea titlului de Cetăţean de Onoare al Judeţului Cluj – „Clujean de Onoare” Înaltpreasfinţiei Sale Andrei, mitropolitul Clujului, Maramureşului şi Sălajului.

Proiectul va fi supus aprobării plenului în următoarea şedinţă a forului administrativ judeţean.

Marius Mînzat a participat vineri, 25 martie, la manifestările prilejuite de împlinirea a 10 ani de la reînfiinţarea Mitropoliei Clujului, Maramureşului şi Sălajului. În acest context, preşedintele CJ Cluj i-a înmînat ÎPS Andrei o diplomă aniversară, cu ocazia Aniversare-Mitropolie-1Diploma-mitropolieîmplinirii a zece ani de la reînfiinţarea „celei mai prestigioase şi reprezentative instituții de cult a credincioşilor creştin-ortodocşi din partea de Nord-Vest a ţării”, „pentru modul mai mult decît merituos şi exemplar în care Mitropolia Clujului, Maramureşului şi Sălajului a asumat şi desăvîrşit nobila lucrare de propovăduire a misiunii Bisericii Ortodoxe Române pe aceste sfinte meleaguri româneşti”.

Sute de clujeni au participat, vineri, la Catedrala Mitropolitană, la Sfînta Liturghie, oficiată de mitropolitul Andrei, alături de un sobor de ierarhi, preoţi şi diaconi.

M. T.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.