Mircea Vereş apără onoarea tatălui decedat

• Reprezentantul Salprest Rampă îl contrazice pe preşedintele Consiliului Judeţean şi spune că acesta face acuzaţii nefondate•

Acţionarul majoritar al Salprest Rampă, Mircea Vereş, spune că afirmaţiile preşedintelui CJ, Mihai Seplecan, potrivit căruia firma pe care o reprezintă Vereş a depozitat, în mod ilegal, pe rampa de la Pata Rît peste 500 de mii de mc de deşeuri, nu reprezintă altceva decît „acuze nefondate şi tendenţios făcute”. Într-un comunicat de presă transmis pe adresa redacţiei, Mircea Vereş susţine că rampa de la Pata Rît avea capacitatea necesară pentru a funcţiona pînă în 2017, an în care trebuie sistată activitatea tuturor rampelor neconforme din România. De asemenea, Vereş spune că CJ a raportat ca an de închidere 2010 – fapt consemnat într-o hotărîre de Guvern din 2005 -, iar obligaţia administraţiei judeţene era ca la data sistării depozitului neconform să asigure deschiderea primei celule ecologice pentru depozitarea deşeurilor.

„Construirea noului Centru CMID este obligaţia legală a CJ Cluj – deşi lucrările au început în anul 2012 nici pînă în prezent nu au finalizat acest centru; mai mult, acesta stagnează. Avînd în vedere culpa CJ Cluj, în luna februarie 2015, Agenţia Naţională de Mediu a cerut CJ Cluj să construiască o rampă provizorie ca urmare a acestei întîrzieri a finalizării centrului nou. Nerealizările CJ Cluj nu pot fi puse în sarcina firmei noastre, care întotdeauna a fost de partea interesului clujenilor. Acuzele legate de existenţa unor cantităţi de gunoi suplimentare faţă de anul 2014 care ar fi fost depozitate de către societatea noastră, sînt afirmaţii tendenţioase făcute cu sopul de a ne discredita şi de a ascunde incompetenţa CJ Cluj. Nu putem accepta ca după moartea patronului şi adminstratorului rampei, Vereş Eugen, în mod incalificabil şi jignitor, CJ Cluj să dea vina pe o persoană decedată, care s-a luptat din răsputeri pentru a asigura un mediu curat în Cluj-Napoca şi judeţ”, afirmă Mircea Vereş în documentul citat, precizînd că, în ceea ce priveşte cantităţile şi aspectele tehnice a fost solicitată o firmă de specialitate pentru a determina suprafaţa şi cantităţile de deşeuri de pe rampa de la Pata Rît.

Amintim că preşedintele CJ a informat că firma care a cîştigat licitaţia pentru închiderea rampei de la Pata Rît, a notificat CJ în legătură cu constatarea făcută, anume că aici s-a depozitat mai mult cu 541.300 de mc de deşeuri decît s-a prevăzut în caietul de sarcini folosit la licitaţia pentru închiderea rampei. Potrivit firmei responsabile cu închiderea rampei, diferenţa foarte mare între cantitatea de deşeuri constatată în teren şi cea raportată în caietul de sarcini implică alte costuri pentru realizarea acestui obiectiv, dar care nu pot fi cuprinse în proiect pentru că nu sînt eligibile.

A.S.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.