Minoră de 12 ani violată de un tânăr din Câmpia Turzii

O minoră de 12 ani a fost violată de un tânăr de 22 de ani, fapta petrecându-se la locuința băiatului din Câmpia Turzii. Agresorul a fost arestat preventiv pentru 30 de zile și poate rimi până la 20 de ani de închisoare.

Potrivit IPJ Cluj, în data de 9 iunie a.c., în jurul orei 10.00, tânărul a constrâns o minoră, în vârstă de 12 ani, din județul Cluj, să întrețină relații sexuale la locuința lui.

La data de 10 iunie a.c., în baza probatoriului administrat, tânărul a fost reținut pentru o perioadă de 24 de ore, ulterior fiind prezentat magistraților Judecătoriei Turda, care au dispus măsura arestării preventive pentru o perioadă de 30 de zile.

În cauză, polițiștii efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de viol.

Dispune arestarea preventivă a inculpatului I I V, cercetat sub aspectul săvârşirii infracţiunii de viol, prev. de art. 218 alin. (1) ?i (3) lit. c) Cod pen., pe o durată de 30 de zile, începând cu data de 10.06.2023, până la data de 09.07.2023, inclusiv. În baza art. 275 alin. 3 Cod procedură penală, cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia. Încuviinţează onorariul din oficiu – 680 lei pentru avocat R C, sumă ce va fi suportată din fondurile Ministerului Justiţiei. Cu drept de contestaţie în termen de 48 de ore de la pronunţare, pentru părţile prezente şi de la comunicare pentru părţile lipsă, ce se depune la judecătorul de drepturi şi libertăţi care a pronunţat încheierea atacată”, se arată în încheierea Judecătoriei Turda.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut