Ministru Daniel David: Profesorii, mai atenți să detecteze problemele legate de depresie

Profesorii trebuie să fie mai atenți și mai sensibili, să aibă competențe minimale pentru a detecta elemente de bază în ceea ce privește problemele psihologice, problemele psihice mai ales cele legate de depresie, a spus ministrul Educației și Cercetării, Daniel David, vineri, în prima sa conferința de presă, întrebat despre soluțiile pe care le are pentru violența din școli, amintindu-i-se cele trei cazuri de suicid din rândul tinerilor, înregistrate săptămâna trecută. Reamintim faptul că recent trei adolescenţi şi-au luat viaţa în nici 24 de ore, în județul Tulcea. Este vorba de un elev de liceu, care şi-a explicat gestul extrem printr-un mesaj video tulburător, victimă a bullyingului care însă nu a primit nici un sprijin în acest sens. În al doilea caz, alţi doi adolescenţi de 15 ani s-au aruncat în gol împreună de pe o carieră de piatră.

În cadrul primei conferințe de presă în calitate de ministru al Educației, Daniel David, a declarat că la nivelul școlilor trebuie să existe un circuit prin care să fie sprijiniți și elevii cu probleme psihologice: „Cred că mare parte din tensiunea și conflictele pe care le vedem în școală sunt alimentate și de ce facem și cum ne comportăm și noi la nivel social. Asta sigur nu este o justificare. Cred că este pur și simplu un element care are o contribuție la asta. De aceea este foarte important, spre exemplu, când ai astfel de situații tragice, măcar să înveți din ele și să schimbi lucrurile. De exemplu: profesorii, și în programele de training pe care să le facem fără să fie un eveniment dominant, trebuie să fie mai atenți și mai sensibili și să aibă competențe minimale pentru a detecta elemente de bază în ceea ce privește problemele psihologice, problemele psihice mai ales cele legate de depresie. Trebuie să existe un circuit foarte clar, o procedură la nivelul școlii. Când ai această ipoteză, când vezi această problemă, unde îl orientezi, cine-i consilierul psihologic care va lucra cu copilul respectiv?”

În acest sens, Daniel David a informat jurnaliștii prezenți că cere proceduri foarte clare pentru circuitul de la clasă până la consilierul psihologic de specialitate: „Asta pot să vă spun acum, că noi încercăm cu adevărat să sensibilizăm, și nu numai să sensibilizăm, să cerem proceduri foarte clare pentru a avea un circuit de la clasă până la consilierul psihologic de specialitate. Noi vorbim de consilier școlar, am mai discutat asta, nu putem să cerem de la orice consilier școlar să se ocupe de depresie sau de alte lucruri dacă acesta a terminat sociologia sau pedagogia sau filosofia. Sau dacă nu există. Dar nu se poate să nu existe. Arondarea există, chiar dacă numărul de copii este prea mare”.

Recunoscând că în unele școli consilierul școlar are arondați un număr prea mare de elevi, ministru Daniel David a precizat că se vor continua angajările: „În ultimii ani noi am tot angajat consilieri școlari. Vom continua acest proces”. Ministrul a mai declarat că la nivelul consilierilor școlari trebuie să existe o diferențiere. „Avem nevoie și de consilieri școlari care sunt sociologi pentru analize și pentru alte nevoi la nivel de grup, dar dacă vrem să țintim probleme legate de droguri, ADHD, depresie, adică probleme psihocomportamentele îți trebuie specialiști în psihoterapie și psihologie”. În abordarea problemelor elevilor, precum ar fi cele depresive, cei mai recomandați sunt consilierii școlari cu pregătire în psihologie: „Nu vreau să spun despre consilieri școlari că trebuie să fie psihologi, avem nevoie și de celelalte profesii, dar nu poți să ceri unui consilier școlar care nu are o pregătire în psihologie să se ocupe de tratarea problemelor psihice pentru că nu este de competența lui”, a mai afirmat Daniel David.

Tia SÎRCA

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut