Minciuna din sondaje

Radu VIDA

Instituţia sondajului de opinie are o importanţă deosebită în desluşirea a ceea ce vor semenii. Statistic. Ca tendinţă generală, vreau să spun. Curiozitatea omenească este astfel satisfăcută, chiar dacă mulţi dinte noi nu sîntem de acord cu ea, iar funcţia de informare a publicului capătă valenţe noi. Nu numai suportul decizional al luării unor măsuri contează, ci şi aflarea tendinţelor generale chiar şi în deducerea metodei de eşantionare.

Nu întotdeauna cifrele interesează. Sau influenţează. Ci, mai degrabă, ceea ce se „ascunde” în spatele lor: aderarea la anume valori, comportamente şi atitudini ale publicului intervievat şi gradul de credibilitate a procentului de eroare, în condiţiile generalizării datelor centralizate. Din acest punct de vedere, sondajul dat publicităţii de Fundaţia Soros aduce mari dezamăgiri. Pentru că, sincer, nu ştiu cît adevăr şi cîtă minciună se concentrează în cifrele adunate.

Iată:
Toată lumea vorbeşte de politică, dar sondajul amintit arată că doar 8% din respondenţi au încredere în partidele politice, alte 8% în Parlament, 10% în Guvern şi 14% în Preşedinţie. Nimeni nu vorbeşte şi nu comentează despre religie (asta ca să nu spunem că foarte puţină lume înţelege adevăratele precepte ale comunicării religioase) şi, cu toate acestea, încrederea în instituţia Bisericii este de 73%. Procentul este în scădere, dar diferenţa nu se regăseşte în cei care au)n-au încredere în Politică. E drept că, în general, politicul este legat de taxe, impozite, tot felul de constrîngeri financiare. Ca să nu mai vorbim de mizeriile făcute alegătorilor. Pe de altă parte, 70% dintre intervievaţi recunosc că dau bani Bisericii. Şi nu primesc decît „pace sufletească”.

Politicul ne conduce viaţa şi, vrînd-nevrînd, ne lovim de hotărîrile lui în fiecare moment al cotidianului. În galopul zilnic, destinele se intersectează de deciziile politicului, pe cînd versetelor bisericeşti le sînt rezervate doar duminicile, în cel mai bun caz, dacă nu doar sărbătorile legale de peste an. Unde-i minciuna? Pentru că acelaşi sondaj spune că 84% din cei 1204 de participanţi nu au încredere în preşedintele Băsescu. Iar 70% nu au încredere în guvernatorul Mugur Isărescu şi 61% în Preafericitul Patriarh Daniel.  Totodată, 81% resping ideea de a fi sfătuiţi de către oamenii bisericii în legătură cu alegerile. Putem înţelege repulsia faţă de mînuitorul „ochiului dracului, dar nici Întîiul Stătător să nu aibă mai mare credibilitate? Nu vreau să concluzionez că oamenii şi-au pierdut încrederea în oameni. În semenii care-i conduc. E suficient dacă atragem atenţia asupra scăderii încrederii în valori, în aceia pe care viaţa i-a făcut să conducă destine.

Neîndoielnic că şi acest sondaj are o marjă de eroare mai mare decît se recunoaşte (2,9%). După cum, tot atît de adevărat este că validarea eşantionului şi evaluarea consistenţei datelor suferă destul de mult. Îngrijorător este faptul că nerecunoaşterea valorilor şi refugiul într-un comportament social abstract fac din alcătuirea societăţii insule de fractalii. Este un semn de traumă psihosocială, iar postdecodificarea trebuie să ducă la măsuri care să schimbe aceste păreri. Pentru că, zău, sînt deosebit de periculoase. Încrederea în abstracţiuni, fără corespondent uman face ca boala să se cronicizeze, iar această disoluţie să nu poate fi rezolvată într-un viitor previzibil.