Mii de participanți la sărbătoarea tradițională Avram Iancu de la Fântânele

Frumoasa zi de 9 iulie a adus mii de moți și alți iubitori ai muntelui și tradiției cultural – istorice la sărbătoarea tradițională care se desfășoară de 48 de ani pe înălțimile Mărișelului, unde s-au desfășurat cele mai aprige lupte în anii 1848 – 1849 pentru libertatea acestor locuri pentru care Avram Iancu și-a sacrificat întreaga viață.

Ediția din acest an s-a bucurat de o organizare exemplară, iar participarea a fost de ordinul miilor, poate și din dorința de a urmări pe marea scenă construită în vecinătatea Crucii Iancului, a multor mesageri ai cântecului, dansului și portului popular tradițional din această zonă etnofolclorică, dar și a județelor învecinate, Alba și Bihor.

Primirea oaspeților, făcută de conducerea comunei Mărișel, s-a făcut cu oferirea cocardei tricolore pe care se află chipul eroului național Avram Iancu, iar festivitatea de începere a programului a debutat cu slujba ținută de preoții Bisericii ortodoxe la Crucea Iancului, unde s-a făcut cuvenita rugăciune pentru odihna sufletelor celor pieriți pentru nobilul sacrificiu al libertății și unității națiunii române.

Și aici a fost evocată personalitatea Crăișorului, spre a cărui recunoștință, a Pelaghiei Roșu, dar și a centurionilor ce au biruit în lupta cu trupele lui Vasvari, numit și Coșșuth cel Mic, care a căzut răpus de lancea lui Tudor Gavrilă. S-au depus coroane de flori, în sunetul tulnicelor, din partea Parlamentului European, prin europarlamentarul Daniel Buda, Primăria Mărișel, Consiliul Județean Cluj, Consiliul local Mărișel, Primăria și Consiliul local Cluj – Napoca, Primăria și Consiliul local Florești, Primăria și Consiliul local Măguri Răcătău, Primăria și Consiliul local Poieni, Primăria și Consiliul local Călățele, Primăria și Consiliul local Gilău, Primăria și Consiliul local Beliș, Primăria și Consiliul ,local Mănăstireni, PNL Cluj, PSD Cluj, PRN, PUR, Societatea Cultural – Patriotică Avram Iancu din România și filialele sale din Beiuș și Câmpia Turzii.

Această atmosferă de mare sărbătoare pe acest vârf de munte sfințit de sângele scurs pentru apărarea bogățiilor sale a continuat pe marea scenă construită în fața Crucii, unde primarul comunei, Viorel Ghic a salutat mulțimea și oficialitățile prezente, subliniind faptul că acest eveniment are măreția datorată celor prezenți la această manifestare care cinstesc astfel eroii neamului românesc, arătând că în cinstea bravilor eroi ai Mărișelului și Apusenilor s-a ridicat o cruce din lemn, apoi înlocuită cu una din piatră pe care sunt înscrise cuvintele Crăișorului Apusenilor,, Sau punem pumnul în pieptul furtunii, sau pierim”. În memoria acestor eroi ai noștri s-a ridicat și o importantă mănăstire cu care ne mândrim și poartă numele lui Avram Iancu.

Apoi, primarul a invitat personalitățile prezente pe scenă: europarlamentarul Daniel Buda, primarul municipiului Cluj – Napoca, Emil Boc, Ioan Oleleu, Alexandru Cordoș, Cristian Haiduc, Tiberiu Groza, Dan Tarcea, George Simion, Gheorghe Funar, Pavel Toader, primar Recaș – Timiș, primarii: Marin Nicola –com. Horea, Bogdan Pivariu – Florești, Gelu Topan – Gilău, Viorel Matiș – Beliș, Vasile Tripon – Călățele, Ioan Condor – Mănăstireni, Alin Abrudan – Râșca, Dorin Nap – Valea Ierii și Ana Ghiurca – Așchileu. Viceprimarii : Dan Tarcea – Cluj – Napoca, Cătălin Goia – Ciucea, Petru Prigoană- Măguri Răcătău, Ioan Dejeu – Poieni și Nicolae Ghic – Mărișel.

Au fost prezenți și consilierii județeni: Marinela Marc, Cristian Ciuca, Maria Forna , Andro Marinel, Iuliu Sămărean, Marius Bălaș și Traian Abrudan. A fost invitat la cuvânt prof. dr. Cristian Filip, care a ținută o scurtă oră de istorie, de doar cinci minute, prin care să comemoreze aceste lupte date la Fântânele petrecute în anii 1848 – 1849, când ideile frumoase ale revoluționarilor din Europa au ajuns și în România. A vorbit de poftele expansioniste ale maghiarilor care au vrut sa pună stăpânire pe Munții Apuseni. A vorbit de bătăliile date pe aceste înalte baricade bine pregătite de Avram Iancu și Pelaghia Roșu, soldate cu nimicirea dușmanilor vremii.

Primarul Emil Boc a continuat această oră de istorie, mulțumind „moților, românilor din Apuseni, din țară, de pretutindeni, prezenți la această mare sărbătoare prin care îl sărbătorim, prețuim, îl omagiem pe Avram Iancu. Ce ar fi fost Transilvania, România, noi moții fără Avram Iancu, fără lancea lui Horea?… Aici este spiritul românesc autentic, spiritul lui Avram Iancu care nu trebuie uitat niciodată, el ne-a făcut sa dăinuim peste o mie de ani de singurătate, împlinită în 1918. Trebuie să promovăm cele trei principii ale lui Avram Iancu, Patriotism, Sacrificiu și Integritate, trebuie cunoscute și asimilate de tinerii care sunt în număr foarte mare și la acest eveniment. La sat, la țară, s-a creat românismul, prin preot și dascăl. Patriotismul lui Avram Iancu este azi mai prezent și actual ca oricând…deci trebuie să știm că fără el nu aveam nici mișcarea memorandistă, nici 1 Decembrie 1918. …Moții întotdeauna îl vor prețui, trăiască duhul lui Iancu”, a încheiat moțul și primarul Emil Boc.

Au mai vorbit Marinela Marc, Ioan Oleleu, George Simion, președintele AUR, iar în una dintre schimbările ansamblurilor artistice pe scenă, a adus un documentat omagiu eroului național Avram Iancu, președintele Societății Naționale ce-i poartă numele crăișorului, prof. Tiberiu Groza. Acesta a spus: „De 30 de ani vin la sărbătoarea de la Crucea Iancului. De patru ani vin ca si președinte al Societății Cultural-Patriotice Avram Iancu din România. Ma bucur sa vad ca manifestarea stringe an-de-an tot mai multi nepoti ai lui Avram Iancu si ai Pelaghiei Rosu si tot mai multi turisti fascinati de Tara Motilor. In mod simbolic astazi imi incep al doilea mandat de presedinte al Societatii Avram Iancu aici la Crucea Iancului anuntind organizarea unei ample manifestiri culturale cu prilejul aniversarii a 30 de ani de la dezvelirea statuii eroului Avram Iancu la Cluj Napoca. In numele Societatii Avram Iancu din Romania invit pe toti reprezentantii autoritatilor locale din Tara Motilor si pe toti cei prezenti astazi la Crucea Iancului sa participe la manifestarile ce vor fi organizate in Cluj Napoca pe 30 noiembrie 2023”. Regalul artistic a fost prezentat de managerul Centrului Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Cluj, dna Adriana Irimieș și Grigore Sâmboan, consultant artistic al CJCPCT, care au invitat pe scenă tineri interpreți vocali și instrumentiști din zona Mărișelului, dar și invitați speciali ,nume de marcă ale folclorului românesc, în acompaniamentul Orchestrei profesioniste ,, Cununa Transilvană”.

Așa cum a apreciat dna Adriana Irimieș, pe scenă au evoluat cântăreți foarte îndrăgiți, care au primit aplauze până seara târziu în această zonă dominată de un verde incomensurabil de frumos și ozonat. De asemeni, managerul CJCPCT, Adriana Irimieș, a subliniat și faptul că în această perioadă desfășoară un amplu proiect, cu sprijinul Ministerului Culturii, intitulat: ,, Mărișenii – proiect de coeziune locală și promovare internațională a patrimoniului imaterial”, prin care se dorește ca tradițiile de aici să aibă viitor și continuitate. În acest proiect, membrii Grupului folcloric Mărișana, coordonat de prof. Ionuț Mariș, interacționează cu elevii Școlii gimnaziale ,, Pelaghia Roșu” în cadrul unor ateliere de obiceiuri , meșteșuguri, joc tradițional, povești și muzică tradițională.

Spectacolul a început chiar cu Grupul tradițional ,, Mărișana”, condus de Ioan Mariș, care a prezentat jocuri, cântece și obiceiuri moștenite de la străbuni. Vorbind de-ai locurilor și zonei, trebuie amintite Ansamblurile folclorice ,, Nepoții Iancului”, ,, Cununa Apusenilor”, ,,Șoimii Carpaților”, ,, Cununa Munților”, Taragotiștii din Mărișel și inegalabilul fiu al satului, Mihai Mariș, numeroșii soliști din comună și zonă. Cele mai alese repertorii au adus și oferit participanților la această mare și frumoasă sărbătoare tradițională de la Fântânele cunoscuții interpreți ai melosului popular românesc: Veta Biriș, Cornel Borza, Nicolae Turcu, Alina Pinca, Adrian Neamțu, Ionuț Candrea, Ioana Petran, Alexandru Potra, Florina Trif și Lucia Potra.

Acum, așa cum spunea și unul din preoții prezenți la slujba de pomenire a eroilor, administrația locală trebuie să adune, să igienizeze, vreo două zile resturile care sunt de ordinul tonelor pe aceste înălțimi ce au de suferit în fiecare ediție.

Dumitru VATAU

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut