Mii de credincioşi au participat, la Cluj, la procesiunea religioasă de Rusalii

Peste 100 de preoţi din 40 de parohii clujene şi cîteva mii de credincioşi au participat, duminică seară, la o procesiune religioasă de Rusalii, care s-a desfăşurat în zona centrală a municipiului Cluj-Napoca, informează AGERPRES.

Procesiunea, precedată de slujba Vecerniei plecării genunchilor, s-a desfăşurat pe traseul Catedrala Metropolitană – B-dul 21 Decembrie 1989 – Piaţa Unirii – B-dul Eroilor şi înapoi în faţa Catedralei, în Piaţa Avram Iancu.

Potrivit purtătorului de cuvînt al Mitropoliei Clujului, Bogdan Ivanov, evenimentul continuă o veche tradiţie din Ardeal ce are în centrul ei rugăciunea pentru roadele pămîntului şi pentru mediul înconjurător, la sărbătoarea Pogorîrii Duhului Sfînt.

Procesiunea a fost organizată de Mitropolia Ortodoxă a Clujului în al şaselea an consecutiv, la iniţiativa arhiepiscopului şi mitropolitului Andrei Andreicuţ.

Acesta a lipsit de la evenimentul religios, fiind plecat la Sinodul Panortodox din Creta, procesiunea din acest an avîndu-i în frunte pe episcopii Andrei al Covasnei şi Harghitei şi Gurie al Devei şi Hunedoarei.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.