Măsuri contra caniculei, la Gherla

Temperaturile înalte din ultima perioadă crează mult disconfort şi locuitorilor municipiului Gherla. Tot mai mulţi bolnavi cu inima şi cu tensiune arterială au de suferit de pe urma caniculei, ambulanţele au mult de lucru, iar saloanele secţiei Interne din cadrul spitalului s-au umplut cu pacienţi.

Primăria Municipiului Gherla a hotărît ca în fiecare dimineaţă carosabilul străzilor principale să fie udat de maşinile de stropit ale SC „ADP” SA (fosta RADP). În centrul  oraşului s-a amenajat o cişmea de apă, de unde trecătorii se pot  aproviziona cu apă rece, dar se pot şi  spăla pe faţă. Toate farmaciile de pe raza muncipiului asigură apă plată cetăţenilor care intră în aceste unităţi. Noi am constatat acest lucru în farmacia „Monalisa” din centrul oraşului, unde iarna, de exemplu, s-a servit  şi ceai cald. Iniţiativă lăudabilă, preluată şi de alte farmacii din localitate.

Zilele trecute s-a redeschis şi modernul ştrand „Tehnomedical” de pe strada Fizeşului nr.18, unde la dispoziţia oaspeţilor stau şi două bazine acoperite, din care unul are apă sărată. În aceste  zile călduroase parcul mare din Gherla este luat cu asalt, pe aleile de sub arborii seculari lumea se plimbă în condiţii mai acceptabile, iar pe lacul de agrement din zonă se pot închiria hidrobiciclete.

SZ.Cs.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.