Mașini înzăpezite pe un drum din Măguri Răcătău

Mai multe autoturisme au rămas blocate sâmbătă seara în zona localității Măguri, comuna Măguri Răcătău din cauza zăpezii. IPJ Cluj a anunțat că
în jurul orei 18.00 a fost semnalat prin apel 112 faptul că pe drumul DJ107 T, în apropierea localității Măguri, comuna Maguri-Răcătău, se află blocate 12 autovehicule din cauza condițiilor meteorologice nefavorabile.

Drumul respectiv este închis circulației publice, fiind amplasat indicator în acest sens.

La fața locului intervin echipaje de voluntari cu autovehicule de teren.

Potrivit IPJ Cluj, nu au fost raportate victime.

Pentru a preîntâmpina evenimente neplăcute, polițiștii transmit conducătorilor auto să respecte următoarele recomandări:

– înainte de a pleca la drum să se informeze cu privire la condițiile meteorologice și cu privire la starea drumurilor;

– să verifice starea tehnică a autovehiculului și să se asigure că acesta este echipat corespunzător;

*Important!* pentru a putea circula pe drumurile acoperite cu zăpadă, gheață sau polei autovehiculul trebuie să fie echipat cu anvelope de iarnă.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut