Mâncare caldă pentru oamenii nevoiași din Gherla

În condițiile actualei crize sociale datorată scumpirilor masive în toate domeniile de activitate, și în municipiul Gherla, pe zi ce trece, crește numărul oamenilor săraci. Mulți dintre ei nici masa caldă nu-și pot asigura, să nu mai vorbim de mâncarea zilnică de trei ori.

În astfel de condiții, multe familii au nevoie de ajutor sau de sprijin material. În ajutorul acestora au sărit voluntarii Asociației Filantropia Ortodoxă Gherla, care și la sfârșitul anului trecut au inițiat mai multe acțiuni umanitare. Aceste acțiuni au urmărit mai ales asigurarea alimentelor zilnice, adică o masă caldă pentru oamenii nevoiași.

Numai în perioada sărbătorilor, de 45 de porții de mâncare caldă au beneficiat 38 de persoane, un sprijin binevenit pentru familiile necăjite. Tinerii asociației au hrănit și duhovnicește pe cei care au mare nevoie de ajutor, dar totodată și de încurajare, întărire, credință și siguranță. A fost un gest firesc de solidaritate cu persoanele aflate în dificultate, din păcate în număr tot mai mare la Gherla.

În municipiul Gherla, acum 25 de ani, Crucea Roșie Germană (Deutsches Rotes Kreuze) a înființat o cantină de ajutor social, administrată în prezent de Primărie. Edilii orașului au în  plan reabilitarea clădirii de pe strada Armenească, unde zilnic servesc o  masă caldă peste o sută de persoane, majoritatea dintre ei fiind pensionari sau persoane bolnave.

Szekely Csaba

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut