Management de proiect eficient și transparent

USR PLUS Cluj-Napoca va acorda prioritate implementării unui sistem eficient, transparent și digital de gestiune și monitorizare a proiectelor derulate de administrația publică, cu indicarea locației geografice, a surselor de finanțare, a costului real și a stadiului de implementare.

Emil Boc s-a referit recent la neajunsurile proiectelor administrației și a afirmat că „Sunt proiecte care puteau fi făcute mai bine sau mai repede. Podul Porțelanului putea fi făcut mai repede, este greu de explicat cetățeanului că acolo e bulgărele de sare și că au trebuit regândite soluțiile de construire.” Tot el spunea, nu cu mult timp în urmă, că centura metropolitană ar urma să coste 150 de milioane de euro și să fie finalizată până în 2023, când în prezentarea proiectului apărută recent pe site-ul Primăriei, specialiștii vorbesc de un cost total de 660 milioane de euro și de un termen de finalizare estimat pentru 2025.
Abordarea proiectelor este superficială și consider că problema de fond e chiar lipsa identificării unei cauze rădăcină. Ne lovim de o lipsă de comunicare și colaborare între entitățile care gestionează proiectele din cadrul Primăriei Cluj-Napoca și care a generat o eroare majoră în implementarea proiectului Podul Porțelanului.

Actorii principali sunt:

➡Serviciul Strategie şi dezvoltare locală responsabil cu managementul de proiecte cu finanţare nerambursabilă din fondurile programelor din alte surse decât bugetul local (proiectul Podul Porțelanului fiind finanțat de guvern prin PNDL în proporție de 90%);
➡Compartimentul Monitorizare lucrări de infrastructură, aflat în subordinea directă a Primarului, care urmărește stadiul de realizare a contractelor de lucrări și coordonează compartimentele din cadrul Primăriei privind infrastructura;
➡Direcția Tehnică prin Serviciul investiții care urmărește și verifică realizarea investițiilor publice și Serviciul Administrare Căi Publice responsabil cu întocmirea caietelor de sarcini pentru licitații de proiectare și executie.

Problema de la Podul Porțelanului putea fi evitată dacă toate aceste departamente cooperau. Cum va putea gestiona Primăria proiectele mari metropolitane daca un banal proiect pentru un pod a rămas blocat mai bine de 1 an?

În programul USR PLUS pentru Cluj-Napoca, am propus câteva măsuri în această direcție:

👉 Integrarea entităților separate într-un singur departament care va gestiona toate proiectele de investiții derulate de Primărie atât din fonduri proprii cât și din fonduri nerambursabile;
👉 Publicarea rezultatelor monitorizării proiectelor online, transparent, și accesibil oricui pentru a mări șansele identificării erorilor proiectanților
👉 Stabilirea unor criterii de selecție a partenerilor administrației ce iau în calcul și evaluarea performanței din proiectele precedente derulate cu administrația locală;
👉 Transparență 100% a cheltuielilor primăriei prin prezentarea cheltuirii banilor publici pe o platformă de transparență bugetară ușor de înțeles, pe modelul celei deja elaborate și folosite la București (https://bucuresti.openbudget.ro/).
Călin Groza, candidat USR PLUS la Consiliul local Cluj-Napoca

Comandat de Partidul Libertate, Unitate și Solidaritate, Filiala Cluj, CUI 21200391

Articole din aceeasi categorie

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *