Lumea se confruntă cu ani de revolte, pe măsură ce economiile se clatină

Economia internaţională se află în pragul unei noi crize economice profunde, care ar putea duce la pierderea a milioane de locuri de muncă în întreaga lume şi ar genera tulburări sociale în masă, au avertizat luni naţiunile cele mai puternice din lume.

Într-un context în care liderii ţărilor din G20 se pregătesc pentru discuţii de urgenţă privind evitarea unei reveniri a recesiunii la nivel mondial, Organizaţia Internaţională a Muncii (OIM), sub egida ONU, a emis o previziune sumbră asupra efectelor sociale ale crizei economice continue.

Agenţia ONU a avertizat că ar putea dura pînă în 2016 pentru ca ocuparea forţei de muncă la nivel mondial să revină la nivelurile de acum trei ani – şi că revoltele ar putea izbucni pe străzile Europei şi ale altor continente drept rezultat.

Starea proastă economică a fost exacerbată luni de anunţul surpriză făcut de premierul grec Georgios Papandreou potrivit căruia ţara sa va organiza un referendum pe seama acordului privind datoria europeană perfectat săptămîna trecută – un vot care pune pachetul de salvare, convenit cu greu de liderii europeni, în pericol.

Dacă furia grecilor faţă de măsurile de austeritate pe care ţara a fost forţată să le ia se va traduce printr-un vot negativ, liderii europeni care au petrecut luni întregi negociind termenii acordului ar putea fi forţaţi să revină la masa tratativelor, iar termenii acordului vor fi renegociaţi.

În Marea Britanie, ministrul de finanţe George Osborne se confruntă cu necesitatea de a-şi revizui previziunile despre creşterea economică. Recuperarea din criză este una lentă, creşterea economică a rămas modestă în trimestrul al treilea din 2011. În acest context, speranţele lui Osborne privind o creştere economică de aproape 2% pe parcursul anului par că au în acest moment foarte puţine şanse de a fi îndeplinite – existînd probabilitatea ca aceasta să se situeze abia la jumătatea procentajului sperat.

De asemenea, OIM a avertizat că riscul unor tulburări sociale este în creştere în 40% dintre ţările pe care le-a examinat.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
Stiri Cluj Faclia
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.