Lucrători umanitari uciși în Gaza

Armata israeliană a recunoscut miercuri că a făcut „o greşeală gravă” ucigând şapte lucrători umanitari ai organizaţiei World Central Kitchen (WCK) în timpul unui atac în Fâşia Gaza, informează AFP.

Acest eveniment tragic „a fost o greşeală gravă”, a declarat şeful statului major israelian, generalul Herzi Halevi, într-un mesaj video.”Este o eroare care a urmat unei identificări greşite noaptea, în timpul unui război, în condiţii foarte complexe. Acest lucru nu ar fi trebuit să se întâmple”, a adăugat el.

„Împărtăşim din adâncul inimii doliul familiilor (victimelor) şi al întregii organizaţii World Central Kitchen”, a continuat generalul Halevi.”Un organism independent va investiga evenimentul în profunzime şi va raporta concluziile acestuia în zilele următoare”, a anunţat el.

 


Cu sediul în Statele Unite, WCK, una din rarele ONG-uri care încă operează pe teritoriul palestinian devastat de aproape şase luni de război, a anunţat că îşi suspendă operaţiunile în regiune după atacul care a avut loc luni seara în Deir al-Balah.

Potrivit WCK, victimele sunt trei britanici, un american-canadian, un polonez, un australian şi un palestinian.

De la începutul războiului, WCK a participat la operaţiuni umanitare furnizând mese pe teritoriul palestinian, unde majoritatea celor aproximativ 2,4 milioane de locuitori sunt ameninţaţi de foamete, potrivit ONU. Ea a ajutat la trimiterea unei prime nave cu ajutoare din Cipru printr-un coridor maritim spre Fâşia Gaza, la mijlocul lunii martie.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut