Lucrările de modernizare a drumului județean 109A, realizate în proporție de peste 70%

Lucrările de reabilitare și modernizare derulate de Consiliul Județean Cluj în cadrul proiectului cu finanțare europeană ”Modernizarea și reabilitarea drumului județean DJ 109A Chinteni – Vultureni – Recea Cristur – Dealul Jurcii, km 10+200 – km 48+566, L=38,366 km” se derulează în ritm susținut, stadiul fizic al lucrărilor deja realizate fiind de peste 70%.

Am cerut constructorilor să profite la maxim de vremea prielnică și să mențină un ritm alert. Importanța acestui drum e dată atât de faptul că deservește partea nordică a zonei metropolitane Cluj, un areal intens circulat, cât și de faptul că asigură legătura cu o parte a Drumului Bistriței, respectiv drumul județean DJ 109 (DN 1C) Răscruci – Borșa – Vultureni – Așchileu Mare – limită cu județul Sălaj, un alt proiect major finalizat de Consiliul Județean în anul 2020. În acest fel, de pe urma investiției vor avea de câștigat o zonă mult mai extinsă și un număr foarte mare de clujeni, a declarat Alin Tișe, președintele CJ Cluj.

În aceasta etapă, tronsonul situat între localitatea Vultureni, respectiv intersecția cu drumul județean DJ 109, și Dealul Jurcii, mai exact joncțiunea cu drumul județean DJ 108B, de la km 26+650 la km 48+566, este integral asfaltat prin așternerea celor două straturi de asfalt, respectiv binder și strat de uzură. De asemenea, tot pe acest sector de drum au fost realizate și acostamentele.

Totodată, pe sectoarele de drum situate pe raza localităților Băbuțiu și Șoimeni, lucrările de asfaltare în două straturi au fost complet finalizate.

În ceea ce privește cele 12 poduri situate pe acest drum județean, au fost finalizate lucrările la cinci dintre acestea, celelalte șapte poduri aflându-se într-un stadiu avansat de execuție, de peste 80%.

Tot până în acest moment au fost realizate șanțuri betonate și accesele la proprietăți pe raza localităților Panticeu, Recea Cristur și Căprioara.

Anterior, au fost executate operațiuni constând în pichetarea drumului, frezarea zonelor deteriorate, așternerea stratului de piatră spartă pe sectoare, realizarea de șanțuri, ziduri de sprijin din gabioane și a camerelor de cădere precum și montarea de podețe.

 

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut