Sprijin psihologic pentru persoanele afectate de COVID

Persoanele afectate de pandemia COVID-19, personalul medical supus condițiilor de stres sau oricine se confruntă cu presiunea cauzată de pandemie beneficiază, începând de marți, 6 aprilie, de servicii gratuite de sprijin psihologic prin apelarea liniei telefonice cu tarif normal 021 9081.

În proiectul demarat şi coordonat de Ministerul Sănătății, în parteneriat cu Asociația de Psihoterapii Cognitive și Comportamentale (APCCR), Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca (prin Clinica Universitară de Psihologie PsyTech) și Vodafone România, sunt implicați peste 40 de psihoterapeuți voluntari, care își oferă expertiza în beneficiul comunității.

Linia telefonică de sprijin psihologic 021 9081 funcționează de luni până sâmbătă, în intervalul orar 12:00 – 20:00 și poate fi apelată cu tarif normal din toate rețelele telefonice. Apelurile sunt preluate de psihoterapeuții voluntari ai APCCR printr-o centrală virtuală, numită Cloud Voice, oferită gratuit de Vodafone România.

„Este primul demers formal și pe scară largă pe care îl văd din partea autorităților, care, în relație cu pandemia, se ocupă nu doar de binele medical al oamenilor, ci și de binele lor psihologic (sănătate mintală/ calitatea vieții în pandemie). Este o schimbare majoră, în linie cu ce se întâmplă în țările moderne la care ne raportăm. UBB, prin Clinica sa de Psihologie și în colaborare cu o serie de organizații profesionale (Asociația Psihologilor din România, Asociația de Psihoterapiii Cognitive și Comportamentale) a oferit un suport psihologic constant populației în perioada de pandemie, acesta, prin implicarea ministerului de specialitate, dobândind acum o altă anvergură, asigurând oamenilor în nevoie acces la cele mai avansate intervenții psihologice validate științific”, declară rectorul UBB, prof. univ. dr. Daniel David.

Anca Dobrean, președinte APCCR, declară, la rândul său, că provocările, dificultățile și nesiguranța, asociate ultimului an, „sunt factori care au activat vulnerabilități cu impact direct asupra sănătății mintale a populației, rata problemelor emoționale și comportamentale fiind în creștere în această perioadă”. În acest context, „psihoeducația și suportul psihologic sunt esențiale pentru a-i susține pe cei în dificultate”.

M. TRIPON

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut