Legătură la înălțime între trei obiective turistice din județul Cluj

Salina Turda, Cheile Turzii și Cheile Turenilor vor fi legate printr-o instalație pe cablu de tip telegondolă. În acest sens, președintele Consiliului Județean Cluj, Alin Tișe, a semnat marți, 24 noiembrie, împreună cu primarul municipiului Turda, Cristian Matei, un acord de asociere în vederea derulării, în comun, a proiectului de investiții vizând construirea, la Turda, a unei linii de transport urban și periurban, pe cablu. Acest nou proiect demarat de Consiliul Județean Cluj împreună cu primăria Turda prevede înființarea unei noi alternative de transport, total nepoluante. Astfel, noua rețea de tip telegondolă va uni cele mai importante trei obiective turistice din zonă, respectiv Salina Turda, Cheile Turzii și Cheile Turenilor.

„Este un proiect de mobilitate urbană cu adevărat unic în România și extrem de important atât pentru municipiul Turda, prin diminuarea presiunii exercitate asupra transportului public local în timpul sezonului de vizitare, cât și pentru județul Cluj, în ansamblu. Această nouă modalitate ecologică de transport va avea un impact pozitiv atât asupra calității mediului cât și asupra mobilității cetățenilor și a turiștilor care vizitează trei dintre cele mai căutate obiective turistice din zonă”, a declarat Alin Tișe, președintele Consiliului Județean Cluj.

La rândul său, primarul Cristian Matei a declarat că prin implementarea acestui sistem de transport pe cablu, alături de toate celelalte obiective turistice propuse, Turda ar putea deveni cel mai important punct turistic din România.

„Pe lângă acest rezultat important, se va dezvolta și mediul de afaceri și ecosistemul antreprenorial, prin înființarea de noi locuri de muncă și asigurarea atragerii de noi investitori”, a scris primarul.

El a precizat că proiectul este unic în regiune și a pornit de faptul că Turda este singurul oraș din România cu transport public de călători utilizând tehnologii verzi, integral electric.

„Această idee pe care am avut-o în urmă cu câțiva ani s-a transformat într-un proiect de suflet pentru mine și iată că astăzi suntem în punctul în care demarăm studiile de oportunitate și protocolul de colaborare cu județul Cluj. Acest sistem va reprezenta o alternativă ecologică de transport și va uni toate punctele turistice ale Turzii, inclusiv Cheile Turenilor și Cheile Turzii. Dorim să oferim cetățenilor o nouă alternativă de transport electric, incluzând în obiectivele turistice ale zonei această atracție inedită, cu scopul de a crește potențialul turistic al zonei. În conformitate cu Planul Național de Redresare și Reziliență”, a menționat primarul.

În baza acordului semnat cu Primăria Turda, Consiliul Județean Cluj va elabora întreaga documentație tehnică și de urbanism necesară implementării proiectului. De asemenea, forul administrativ județean va asigura și cofinanțarea execuției lucrărilor pe acele tronsoane ale rețelei situate în afara municipiului Turda.

Costurile de implementare a acestui proiect de creștere a vizibilității turistice a zonei Turda urmează a fi suportate din fonduri europene.

Recomandat pentru dvs.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Sari la conținut