Lecturi | Constantin Ciceovan, A fost odată în Carpatia I-II

Scriitor român stabilit în Statele Unite, unde funcționează ca medic la Chicago, absolvent al liceului „G. Barițiu” din Cluj-Napoca, Constantin Ciceovan este un prozator îndrăgostit de  istoria națională, cu o imaginație prodigioasă și cu un acut simț al evenimențialului de tip istoric.  A avut ambiția de a veni personal la întâlnirea de la Cluj-Napoca, spre a-și lansa cartea la Casino (joi, 17 nov.) spre a asculta opiniile unor lectori avizați sau numai ale publicului, gata să-i testeze gustul pentru lectură.

Deși romanele de tip istoric sunt tot mai puțin căutate, autorul, trăind departe de țară, a văzut prin această modalitate de a se exprima epic, tocmai rememorarea unei lumi, a unor oameni și a unor ținuturi vrăjite, plasate sub semnul viu al unei iubiri atavice. Cât privește arta de a scrie, vom mărturisi, de la început, că autorul deține un adevărat „duh  al poveștii”, de tip Șeherezadă sau O mie și una de nopți, care îl așază între povestitorii de cursă lungă, cufundându-se tot mai adânc în valurile unei fantezii inepuizabile, mereu născocitoare de noi și noi situații narative, într-un fel de poftă siberiană de a popula timpul și spațiul cu propriile sale proiecții ale imaginarului său fabulos. Stilul său refuză narațiunea grăbită și epuizată dintr-o singură gâlgâire, tinzând a se revărsa domol și tenace într-un fluviu epic de mare întindere, în care așezările, oamenii diverselor țări și plaiuri viețuiesc într-o strânsă comunitate de acțiuni, gânduri și idei.

Acțiunea romanului este plasată undeva în Carpatia, într-un ținut fabulos, cu iz sadovenian, de acțiune care curge domoală și spornică, aducând în prim plan o mulțime de personaje din popor, din casta războinicilor și a diplomației călătoare, militând nu pentru întreținerea spiritului războinic, ci pentru înfrățirea dintre țări și popoare. În prim plan se detașează un grup de patru prieteni, un fel de cavaleri ai dreptății, care fac obiectul unei reconstituiri minuțioase a periplului lor prin lume, unde săvârșesc fel de fel de fapte bune, apărând pe cei sărmani și robiți, și punând, pe cât posibil, stavilă relelor alcătuiri și celor dornici de gâlceavă. Potrivit viziunii autorului, acest prim volum a fost intitulat Frați de suflet. Departe de a fi un roman de capă și spadă, el propune cu bună știință un roman al călătoriilor și peregrinărilor neistovite  prin  Europa și Asia, prin ținuturile de la Marea Neagră, Caucaz și de aici Constantinopol și Muntele Athos, dând  acțiunii o largă desfășurare prin pământuri și țări cât mai diverse și mai bogate în pitoresc și culoare locală.

Cel de al doilea volum se intitulează Întoarcerea acasă și semnifică o încercare de restrângere a acțiunii la zona geografică a țării noastre,  investigând mai ales ținutul de la Siret la Munții Carpați și conferindu-i o semnificație simbolică, de reîntoarcere la credința creștină ortodoxă, care devine un reper important de religiozitate, prin insistența pe surprinderea vieții monahale din mănăstirile noastre din Carpați,   fundament pentru o cultură care se zămislește sub ochii noștri, cu iz de pisanie și de mărturisire de taină. Istoria lui e departe de a fi belicoasă și eroică, făcută din confruntări permanente, cu încrucișări de sabie, iatagane sau pumnale, ci mai degrabă e o solie de pace și bună conviețuire, care se instituie prin dialog și prețuire reciprocă, parcă dorind să anticipe frământarea umană de astăzi sub zodia unei globalități tutelare. O natură generoasă și înțeleaptă acompaniază gesturile  lumii în mișcare, creând un spațiu privilegiat al sentimentalității. Aș putea spune chiar că această notă particulară a expunerii ridică calitatea scrisului autorului. Maestru al dialogului, proza sa apelează insistent la acest mod de artă comunicativă, care, pe alocuri, este folosit chiar ca abuz, spărgând sintaxa frazei și risipind vraja beatică a unor savuroase popasuri destinate destăinuirilor. În ansamblu, povestirile lui Ciceovan reconstituie spiritul ușor recognoscibil al unei umanități arhaice de la Dunăre și Carpați, cu o dragoste și cu o simpatie atât de firească și cu un atașament atât de pronunțat, încât acel specific național de care vorbea G. Călinescu în Istoria sa, ca un sentiment „cu precădere”, iese cu putere în evidență, ținându-l pe cititor să se privească într-o fermecată oglindă retrospectivă, ca în apele curate și atracțioase ale unui râu de munte, care nu te lasă să pleci fără să-i atingi învolburarea sinuoasă și amețitor de frământată a valurilor lui.

Mircea POPA