Lansarea primei Diagnoze a centrelor județene de excelență în România

Societatea Academică din România organizează marți, 16 noiembrie, evenimentul „Excelență în educație. Unde suntem și spre ce ne îndreptăm?”, în cadrul căruia va marca lansarea „Diagnozei centrelor de excelență din România”, prima radiografie privind organizarea și funcționarea centrelor de excelență din țara noastră, unități conexe Ministerului Educației, coordonate metodologic de către inspectoratele școlare județene.

Recomandările cuprinse în acest document vor fi dezbătute alături de elevi, profesori și factori decizionali. Invitați: Ramona Iulia Chiriac, șefa Reprezentanței Comisiei Europene în România; Monica Cristina Anisie, președintele Comisiei pentru învățământ, tineret și sport din Senatul României; Radu Szekely, consilier al Ministrului Educației; echipa de robotică RobotX Hunedoara, campioni mondiali la știință, la secțiunea soluții în sănătate, în cadrul proiectului internațional First Global Challenge; reprezentanți ai centrelor județene de excelență, profesori care pregătesc elevii pentru olimpiadele și concursurile internaționale.

„Sociologii avertizează că fenomenul exodului tinerilor nu se va opri prea curând, dacă nu vor fi luate măsuri sustenabile. Astăzi, ne aflăm în situația ca jumătate dintre tinerii cu vârste cuprinse între 16 și 34 de ani vor să plece din țară, fie pentru studii, fie pentru a obține un loc de muncă mai bine plătit. Legarea de glie a acestor tineri este departe de a fi o soluție, însă suntem datori să ne gândim la ceea ce facem pentru ca tinerii merituoși din România să poată să își dezvolte potențialul și acasă, dacă nu au resursele pentru a accesa programele de studii internaționale. Stimularea performanței academice se va reflecta, inerent, într-o creștere economică sustenabilă, care va contribui la reducerea decalajelor dintre România și țările mai dezvoltate. Avem, așadar, toate argumentele pentru a purta o discuție susținută privind oportunitățile tinerilor care pot face excelență în educație; noi credem că aceștia merită mai mult decât o diplomă și un discurs în cadrul unei ceremonii” – precizează organizatorii.

Evenimentul, care va avea loc de la ora 14:00, prin intermediul platformei Zoom, este înscris în platforma Conferinței privind viitorul Europei, la secțiunea Educație.

M. T.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut