La Gherla crește numărul străzilor modernizate

Sfârșitul lunii iulie a fost o perioadă plină de realizări edilitare în municipiul Gherla. Chiar dacă a fost căldură mare, gospodarii orașului au continuat lucrările de asfaltare demarate încă la începutul verii. În multe zile s-a lucrat și pe timpul nopții, când a fost răcoare și condiții mai bune de  muncă, așa cum am  constatat pe strada Liviu Rebreanu, unde au fost reabilitate porțiunile de drum afectate de schimbarea conductelor de apă și canalizare, o  investiție ce în această vară a cuprins tot teritoriul orașului.

Zilele trecute a fost asfaltată în întregime și strada George Coșbuc din zona Gării CFR, unde, de asemenea, au fost reabilitate rețelele de gospodărie comunală. Astfel de lucrări edilitare au fost efectuate și pe strada Vasile Alecsandri, unde este o circulație destul de mare, artera respectivă asigurând legătura între strada principală (Bobâlna) cu gara CFR. Prin grija personalului muncitor de la SC ADP SA, recent au fost reamenajate zonele verzi din Piața Unirii, unde a fost reparat și carosabilul.

De astfel de investiții au beneficiat străzile și aleile din cartierele de locuințe MR1 și „Între ape”, unde au fost reabilitate carosabilul și trotuarele afectate de modernizarea sistemului de alimentare cu apă a orașului, fiind asfaltată și strada Gelu, artera de circulație ce trece la marginea celor două cartiere. Astfel de lucrări vor fi realizate  la Gherla și în perioada următoare.

Szkely Csaba

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut