La Cluj, 4.028 de absolvenți ai clasei a VIII-a vor susține Evaluarea Națională

Un număr de 4.028 de absolvenți clujeni ai clasei a VIII-a, dintre care 3.053 din mediul urban și 975 din mediul rural, vor susține probele Evaluării Naționale, sesiunea iunie –  iulie 2021.

Comisia județeană de organizare a examenului din cadrul Inspectoratului Școlar Județean Cluj a aprobat 49 de solicitări privind asigurarea condițiilor de egalizare a șanselor, care vizează prelungirea timpului destinat redactării lucrărilor scrise,  asigurarea de săli separate pentru elevii care prezintă tulburări specifice de învățare, prezența unui însoțitor pentru elevii cu tulburări din spectrul autist, prezența interpreților limbajului mimico-gestual pentru elevii cu deficiențe de auz, utilizarea instrumentelor specifice de scriere în cazul elevilor cu deficiențe de vedere, respectiv susținerea probelor scrise la domiciliul elevilor/în spital.

Examenul începe marți, 22 iunie, cu proba scrisă la Limba și literatura română, urmată joi, 24 iunie, de proba la Matematică și vineri, 25 iunie, de proba la Limba și literatura maternă. Proba la Limba și literatura maternă maghiară va fi susținută de 441 elevi, iar 72 de elevi vor susține proba la Limba și literatura maternă germană.

Primele rezultate vor fi comunicate marți, 29 iunie, până la ora 14:00 (în centrele de examen). Contestațiile pot fi depuse sau transmise prin mijloace electronice în zilele de 29 iunie (în intervalul orar 16:00 – 19:00) și 30 iunie (în intervalul orar 8:00-12:00). Rezultatele finale, după soluționarea contestațiilor, vor fi afișate duminică, 4 iulie.

Conform celor anunțate de Inspectoratul Școlar Județean Cluj, probele scrise încep la ora 9:00 și se vor desfășura în 103  centre de examen, dintre care 63 în mediul urban și  40  în mediul rural. Timpul efectiv de lucru pentru fiecare probă scrisă este de 120 de minute și începe după alocarea celor 15 minute dedicate completării casetei cu datele de identificare. Toate probele scrise sunt monitorizate audio-video.

Candidații trebuie să aibă asupra lor un act de identitate și instrumente de scris cu cerneală sau pastă albastră, pentru redactarea lucrărilor, creion negru pentru realizarea desenelor/schemelor și instrumente de desen la proba de Matematică.

„La proba de limba română și/ sau maternă, un răspuns completat în căsuța de răspuns poate fi corectat prin tăierea cu o linie orizontală a literei scrise în căsuță și scrierea în dreapta căsuței a literei asociate răspunsului considerat corect. La aceste probe, un răspuns care constă în marcarea cu X a unei opțiuni poate fi corectat prin tăierea cu o linie orizontală a marcajului X și marcarea cu X a răspunsului considerat corect. Tot la aceste probe sunt permise sublinierile pe text cu creion sau stilou/ pix de culoare albastră, în cazul itemilor care vizează sintaxa frazei și nu se consideră semn particular delimitarea propozițiilor în frază. La proba de matematică, un răspuns de la Subiectul I sau de la Subiectul II poate fi corectat prin tăierea cu o linie orizontală și încercuirea altui răspuns considerat corect. La figurile geometrice de la proba de Matematică sunt permise marcajele pe figură și completarea figurilor cu creion sau stilou/ pix de culoare albastră. La proba de Matematică este permisă realizarea unor figuri geometrice (cu creion sau stilou/ pix de culoare albastră) în spațiul pus la dispoziție pentru rezolvare” – precizează IȘJ Cluj.

Pentru absolvenții claselor a VIII-a care, din motive medicale (izolare/carantină/valori ale temperaturii peste limitele admise) sau din alte motive justificate prin certificat medical, nu s-au putut prezenta la probele Evaluării Naționale, se va organiza o etapă specială a Evaluării Naționale, la care se vor putea înscrie în perioada 28 iunie – 2 iulie 2021, prezentând un certificat medical. Probele scrise din cadrul etapei speciale se vor susține, după următorul calendar: 5 iulie – proba la Limba și literatura română, 6 iulie – proba la Matematică; 7 iulie – proba la Limba și literatura maternă. Primele rezultate la etapa specială vor fi afișate în 9 iulie.

Inspectorul școlar general Marinela Marc transmite elevilor care participă la Examenul de Evaluare Națională și părinților acestora un mesaj de încurajare și de „abordare cu optimism” a acestui prim examen important pentru viitorul lor.

„Tuturor le doresc să abordeze cu încredere această etapă, să se concentreze pe citirea cu atenție a subiectelor și pe rezolvarea lor, să nu se lase distrași de factori externi și să aibă succes la primul examen important din viața lor! Mulțumesc părinților care sunt aproape de copiii lor, înțelegând că rezultatele așteptate apar prin implicarea celor trei factori: profesori, părinți, elevi. În urma acestei experiențe, pe care o trăim cu toții, se va putea reevalua importanța școlii în societate, iar societatea va înțelege mai bine efortul, răbdarea și prezența profesorilor în viața copiilor noștri. De aceea, le doresc colegilor, cadre didactice, să dea dovadă, în continuare, de răbdare, putere de muncă, empatie pentru elevi, să fie alături de ei în acest proces, să le asigure suportul emoțional atât de necesar, indiferent de calitatea pe care o vor avea – profesori asistenți, profesori evaluatori, membri în comisii de organizare sau evaluare a examenelor. Le doresc tuturor să treacă cu bine peste emoțiile firești acestei perioade și să ne regăsim mai puternici în anul școlar următor!” – este mesajul transmis de Marinela Marc.

Pentru sesizarea eventualelor nereguli din cadrul examenului de Evaluare Națională 2021, Ministerul Educației și Inspectoratul Școlar Județean Cluj pun la dispoziția celor interesați liniile TELVERDE 0800 801 100, respectiv 0800 816 364.

M. TRIPON

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut