Judeţul Cluj mai primeşte 24 de microbuze şcolare

Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, împreună cu Ministerul Educaţiei au emis un ordin comun privind repartizarea a 24 de microbuze şcolare pentru judeţul Cluj, anunţă prefectura clujeană, printr-un comunicat de presă.

„În urma transmiterii către Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice a solicitărilor centralizate de Instituţia Prefectului-judeţul Cluj cu privire la necesarul de microbuze pentru unităţile de învăţămînt din mediul rural şi urban, prefectul Gheorghe Ioan Vuşcan a primit marţi, 21 iulie a.c., înştiinţarea cu privire la emiterea Ordinului MDRAP/MECS pentru repartizarea acestor mijloace de transport judeţului Cluj”, se arată în comunicatul transmis de Prefectura judeţului Cluj.

Astfel, în perioada imediat următoare, 24 de unităţi administrativ-teritoriale, respectiv Băişoara, Beliş, Borşa, Chinteni, Ciurila, Izvoru Crişului, Măguri-Răcătău, Mica, Mociu, Moldoveneşti, Municipiul Cîmpia Turzii, Municipiul Cluj-Napoca, Municipiul Dej, Municipiul Turda, Oraşul Huedin, Petreştii de Jos, Ploscoş, Recea-Cristur, Sîncraiu, Sănduleşti, Săvădisla, Unguraş, Valea Ierii şi Viişoara vor primi microbuze tip 16+1 locuri, aferente etapei a III-a, în vederea asigurării transportului şcolar.

Potrivit reprezentanţilor prefecturii clujene Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice reafirmă cu acestă ocazie sprijinul acordat pentru a onora toate solicitările eligibile în vederea dotării cu microbuze destinate transportului şcolar.

Reamintim faptul că în primele două etape, la nivelul judeţului Cluj au fost repartizate şi predate unităţilor de învăţămînt 21 de microbuze şcolare.

A.S.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.