Invitaţiile THALIEI: ÎNTÎLNIRILE INTERNAŢIONALE DE LA CLUJ

• ediţia I, 7-9 octombrie 2011 – ÎNTÎLNIRILE GELLU NAUM •
Aşa după cum precizam în avanpremiera la spectacolul-concert Insula după Gellu Naum, realizat de Ada Milea, Teatrul Naţional Cluj-Napoca organizează, în perioada 7-9 octombrie a.c., ediţia inaugurală a ÎNTÎLNIRILOR INTERNAŢIONALE DE LA CLUJ.
Întîlnirile Internaţionale de la Cluj constituie o nouă iniţiativă a Naţionalului clujean – prima încercare de anvergură de a ieşi din local, cum spunea Directorul General al teatrului, regizorul Mihai Măniuţiu – un festival anual, al cărui scop îl reprezintă promovarea dialogului internaţional prin teatru, diseminarea informaţiilor culturale şi realizarea de colaborări şi iniţiative culturale în spaţiul internaţional. Înainte de toate, Întîlnirile internaţionale reprezintă un spaţiu pentru dialog prin artă. Acest festival va avea o tematică diferită în fiecare an, tema pentru fiecare întîlnire fiind stabilită de participanţii la ediţiile anterioare. Tematicile pot fi extrem de variate, de la subiecte de interes artistic general şi subiecte de interes social, pînă la concentrarea pe opera unor artişti sau diverse curente artistice. Bucurîndu-se de un spectru larg în ceea ce priveşte participarea (din ţară şi de peste hotare), tematicile, evenimentele (spectacolele de teatru şi manifestările conexe), evenimentul are toate şansele să crească, să internaţionalizeze Clujul, Teatrul Naţional şi trupa acestuia. Să mai spunem că prima ediţie a ÎNTÎLNIRILOR INTERNAŢIONALE DE LA CLUJ face parte din Programul „Prioritate România” al Teatrului Naţional, care îşi propune, în principal, promovarea teatrului românesc şi redimensionarea corectă a imaginii culturale a României în spaţiul naţional, european şi internaţional.
Prima ediţie a festivalului va fi dedicată operei lui Gellu Naum (1915-2001), proeminent autor român suprarealist. De aici şi denumirea ediţiei din 2011: ÎNTÎLNIRILE GELLU NAUM. În paralel cu crearea unei platforme de dialog între diverse personalităţi culturale şi iniţierea unei reţele de comunicare între personalităţi teatrale din lume, festivalul va prezenta trei spectacole de teatru produse de Teatrul Naţional în anul 2011, bazate pe două piese şi un roman de Gellu Naum: Zenobia, scenariul şi regia Mona Marian – vineri, 7 octombrie, ora 19, Studio „Euphorion”; Florenţa sînt eu (text semnat de Gellu Naum împreună cu Jules Perahim), în regia lui Alexandru Dabija – sîmbătă, 8 octombrie, ora 20, Sala mare şi Insula, spectacol-concert de Ada Milea – duminică, 9 octombrie, ora 19, Sala mare. Va fi prezentat şi spectacolul Exact în acelaşi timp în regia lui Mihai Măniuţiu, spectacol realizat la Teatrul Naţional Cluj-Napoca în 2002 şi prezent în festival în cadrul unei proiecţii speciale. Să nu uităm, apoi, vernisajul expoziţiei Gellu Naum şi Jules Perahim – sîmbătă, 8 octombrie, ora 14, în Foaierul teatrului, care conţine o serie de materiale despre viaţa şi opera celor doi artişti suprarealişti, aceştia fiind, de altfel, şi semnatarii piesei Florenţa sînt eu, montată în premieră pe ţară la Naţionalul clujean în acest an, în regia lui Alexandru Dabija. În continuarea programului aceleiaşi zile – conferinţa Gellu Naum şi avangarda europeană susţinută de dna Simona Popescu (scriitoare, lector universitar dr. la Facultatea de Litere, Universitatea Bucureşti) şi de dl Ion Pop (critic şi istoric literar, profesor universitar dr. la Facultatea de Litere, Universitatea „Babeş-Bolyai’). Pentru duminică, 9 octombrie, organizatorii au programat o masă rotundă, cu participarea invitaţilor, între orele 11-13; de la ora 18.30, în Foaier: lansări de carte şi de CD. Doar cîteva recomandări: Gellu Naum, Vîrsta semnului «…cîteva din frumoasele mele poheme» rostite în 1967/1991/1999, album cu 2 CD-uri şi carte, (Casa Radio) – prezintă: Simona Popescu (scriitoare, lector universitar dr. la Facultatea de Litere, Universitatea Bucureşti) şi Alex Goldiş (critic şi istoric literar, redactor al revistelor „Vatra” şi „Cultura”); Mihai Măniuţiu: În Balkanya, eu şi ceilalţi demoni; Opiniile unui călător nedemn de încredere; Exorcisme (Editura bybliotek, 2011) – prezintă: Mihai Măniuţiu (autor), Ion Bogdan Lefter (critic şi istoric literar, profesor universitar dr. la Facultatea de Litere, Universitatea Bucureşti), Ştefana Pop-Curşeu (critic şi istoric de teatru, lector universitar la Facultatea de Teatru şi Televiziune a Universităţii „Babeş-Bolyai”, Director artistic al Teatrului Naţional Cluj-Napoca) şi Diana Suciu (Director al editurii bybliotek) ş.a.
A consemnat Michaela BOCU
m.bocu@ziarulfaclia.ro

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.