Investiție în infrastructura sportivă la Florești

Clădirea de vestiare a bazei sportive Unirea din Florești va fi modernizată în cadrul unei investiții cu fonduri locale.

„Sportul este important pentru sănătatea oricărei comunități, și suntem dedicați să oferim facilități de calitate pentru toți locuitorii noștri. Vineri au fost demarate lucrările de reabilitare a vechii clădiri de vestiare de la Baza Sportivă Unirea”, a anunțat primarul Bogdan Pivariu. Cu o suprafață construită de 192 de metri pătrați (parter + etaj), această clădire este supusă unui proces complet de renovare. Clădirea va fi transformată într-un spațiu modern și funcțional.

Pe lângă facilitățile de vestiare, clădirea va găzdui, de asemenea, o sală de conferințe de presă la ultimul etaj. Acest aspect va spori posibilitățile de interacțiune și comunicare cu mass-media.

„Investițiile în infrastructura sportivă din Florești au menirea de a asigura condiții optime pentru ca Floreștiul să găzduiască competiții sportive la un număr cât mai mare de discipline și desigur, să fim parte din planul de a obține performanțe sportive de către sportivii floreșteni”, a precizat edilul.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut