Investiție de 8,4 milioane de euro pentru viitorul municipiului Cluj-Napoca 

A doua școală construită de la zero după 1989 la Cluj-Napoca a fost inaugurată luni în prezența primarului Emil Boc, a prefectului Maria Forna, a inspectorului școlar general Marinela Marc și a viceprimarului Dan Tarcea. Liceul din Borhanci, care cuprinde o clădire pentru 360 de elevi, o sală și un teren de sport, a fost construit cu fonduri PNRR, bani din bugetul național și local. Deși clădirea este dotată cu mobilier și echipamente școlare, cursurile vor putea fi organizate în acest edificiu abia anul viitor, până atunci urmând să fie obținute acreditările și autorizările necesare pentru desfășurarea procesului educațional.

În cadrul investiției s-au realizat două corpuri de clădire: un liceu cu regim de înălțime P+2E (corp C1), suprafață utilă 3482,71 mp și o sală de sport P+supantă (corp C2), suprafață utilă 1618,21 mp. De asemenea, au fost realizate amenajări exterioare. Liceul are o capacitate maximă de 360 de elevi și cuprinde 12 săli de clasă, 6 cabinete de limbi străine, 3 laboratoare, o bibliotecă cu sală de lectură, o sală multifuncțională (capacitate de 122 de persoane), o sală de mese cu oficiu, o zonă administrativă și o zonă pentru cabinete medicale și anexe. Sala de sport este dotată cu tribune cu o capacitate de 199 de locuri, vestiare, grupuri sanitare, anexe. Amenajările exterioare au cuprins teren de sport împrejmuit, alei pietonale și carosabile, spații verzi și zone de recreere.

Valoarea investiției este de 8,4 milioane de euro, din care 6,45 milioane euro fonduri europene (PNRR), 1,95 milioane de euro contribuție de la bugetul local.

„Oraș al educației”

„Aici, în Borhanci, avem un veritabil „oraș al educației”: de la creșă, grădiniță, școală gimnazială, liceu și sală de sport, până la un bazin olimpic ce va fi dat în folosință anul viitor. Adică un ecosistem educațional prin care dăm viitor Clujului și copiilor noștri, pentru ca ei să poată învăța la Cluj și să aibă o educație de calitate, iar noi să fim mulțumiți că ne-am făcut datoria — cum spunea Vasile Pârvan, datoria vieții noastre”, a spus Primarul Emil Boc.

Prefectul Maria Forna a evidențiat că inaugurarea și edificarea unor obiective precum creșe, grădinițe, școli, infrastructură rutieră și servicii administrative de calitate sunt posibile datorită administrațiilor performante și sprijinului pe care Guvernul României l-a acordat prin Planul Național de Redresare și Reziliență.

„Am mai spus-o și cu alte ocazii și vreau să o repet: la nivelul județului Cluj, în ultimii 5 ani, s-au atras 603 milioane de euro din fonduri guvernamentale și fonduri europene prin PNRR. Cu bucurie vă anunț că, la nivelul municipiului Cluj-Napoca, din cele 603 milioane de euro au fost absorbite peste 400 de milioane de euro, din care, așa cum menționa și domnul primar, 125 de milioane au reprezentat proiecte gestionate exclusiv de către Primăria Municipiului Cluj-Napoca.

Ne bucurăm, așadar, de astfel de momente și de faptul că putem participa la evenimente prin care sunt edificate instituții de învățământ, pentru că investițiile în educație sunt cele mai sigure investiții pentru copiii noștri. Mă bucur în egală măsură că acest complex a fost construit în cartierul Borhanci, un cartier într-o dinamică continuă, unde foarte multe familii tinere au ales să locuiască. Iată că acest complex va deservi nu doar cartierul Borhanci, ci întreg municipiul Cluj-Napoca”, a transmis prefectul.

Un proiect de referință națională 

Inspectorul Școlar General, Marinela Marc, a arătat că noul liceu din cartierul Borhanci este un vis împlinit. „Poate că unii dintre noi nu credeau că într-un timp atât de scurt vom avea atâtea edificii educaționale aici, în Borhanci. Cred că aceasta este normalitatea spre care ar trebui să tindem în fiecare cartier sau ansamblu rezidențial mare: să oferim servicii educaționale pentru copii de toate vârstele.

Sigur că avem rezultate, dar pentru a le obține trebuie să oferim elevilor și cadrelor didactice condiții optime de performanță. La Cluj se vede clar că în ultimii ani s-a investit enorm în infrastructura educațională. Să ne amintim că doar în ultimii doi ani școlari am avut 33 de unități de învățământ în șantier, dar iată că pe rând s-au finalizat, iar copiii și profesorii se bucură de condiții extraordinare”, a precizat Marinela Marc.

Inspectorul școlar general a arătat că ansamblul educațional din Borhanci va constitui un ansamblu de referință la nivel național. „Nu cred că mai există un alt complex care să poată școlariza copiii de la nivel antepreșcolar până la liceu. Clădirea este finalizată, iar primăria face recepția”, a afirmat șeful ISJ Cluj. Marinela Marc a mai spus că noua școală va funcționa, cel mai probabil, ca liceu teoretic și va avea personalitate juridică. „După începutul acestui an școlar vom avea răgazul să definitivăm toate procedurile, astfel încât în anul școlar următor să inaugurăm un liceu nou, model și plin de elevi”, a spus inspectorul școlar general.

Hub-uri educaționale în cartierele noi ale orașului

Viceprimarul Dan Tarcea spune că liceu face parte din viziunea Primăriei de a crea hub-uri educaționale în cartierele noi ale orașului, integrând creșe, grădinițe, școli și licee. „Cartierul Borhanci, fiind unul tânăr și în dezvoltare, avea mare nevoie de o astfel de infrastructură. Proiectul cuprinde cinci obiective majore: creșă, grădiniță, școală, liceu și bazin de înot.

Toate acestea vor crește semnificativ calitatea vieții rezidenților din Borhanci. Principalul avantaj este timpul economisit de părinți și copii, care vor găsi aici un ecosistem educațional complet, de la vârsta de 3 ani până la 19 ani. Copiii pot învăța, pot face sport și se pot dezvolta armonios aproape de casă. Generația care va intra acum în clasa a IX-a va termina liceul într-o lume aflată în rapidă schimbare, influențată de inteligența artificială și noile tehnologii. De aceea, liceul este dotat cu laboratoare moderne, sală de sport și terenuri exterioare, oferindu-le toate condițiile pentru a învăța și a socializa”, a afirmat Dan Tarcea.

Școala din Borhanci este a doua unitate de învățământ construită după 1989 de la zero în Cluj-Napoca, prima fiind Școala Alexandru Vaida Voevod din zona Între Lacuri, inaugurată în 2001.

Cosmin PURIȘ

 

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
Stiri Cluj Faclia
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.