Învățământul în atenția edililor iclozeni

Recent într-un articol publicat în ziarul nostru, ne-am ocupat mai pe larg cu realizările edilitare din comuna Iclod, o localitate unde mereu se întâmplă ceva nou, ceva notabil. Dar, administrația locală acordă o importanță majoră și celorlalte domenii de activitate.

În ultimii ani problemele învățământului s-au aflat în centrul atenției, cei care conduc destinele așezării de pe Valea Someșului Mic purtând grija celor aproape 350 de elevi din școlile de pe raza comunei. După ce în ultimii ani au fost modernizate toate clădirile unităților de învățământ (aici neapărat trebuie să includem și construirea unei grădinițe noi chiar în vecinătatea Primăriei din Iclod) , în acest an accentul se pune pe partea de gospodărire a acestor instituții, astfel, elevii să aibă asigurate condiții bune de studiu, dar și de alimentație. Astfel, a fost emis Ordinul de începere a lucrărilor la noua cantină școlară din Iclod, investiție finanțată și realizată prin CNI. Este un proiect mai vechi a Primăriei locale, dornică să sprijine copiii care fac naveta zilnic din satele componente ale comunei la Școala Gimnazială din centru și care ajung acasă după orele amiezii. Toți acești elevi vor avea ocazia să servească zilnic o masă caldă în noua cantină școlară. Asta este scopul investiției sociale ce se va realiza în cursul acestui an. În noua clădire din curtea școlii elevii vor dispune de condiții bune de servirea mesei, iar meniul stabilit va fi conform instrucțiunilor stabilite de organele abilitate, fiind respectate regulile igienico-sanitare. Iată că în timp ce în orașele mari conducerile școlilor au desființat cantinele din încintă, în mediul rural, la Iclod, se înființează astfel de locații. Bine zice proverbul ”Omul sfințește locul”, iar în comuna Iclod chiar că așa este, și când afirmăm asta avem în vedere și celelalte realizări din ultimii zece ani.

Tot zilele trecute la Iclod s-a finalizat licitația de achiziții pentru servicii catering prin Programul Național de Masă Caldă. Beneficiarii acestor servicii vor fi cei 349 de elevi din cele două școli gimnaziale din Iclod și Livada și de la școala cu clasele I-IV Orman. Pe plan local Primăria sprijină acest program național de mare însemnătate pe plan social.

Szekely Csaba

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut